Proză japoneză

Prozatorul Haruki Murakami a contribuit la crearea unui liant cultural între universul nipon şi spaţiul euro-american. El are o viziune occidentală asupra literaturii şi, totodată, un exotism oriental. Temele lui, împreună cu perpectiva modernă pe care o dezvăluie în raport cu scriitura şi literaturitatea îl fac interesant în Europa şi Statele Unite, dar fondul mentalist asiatic, de la care se revendică, îi păstrează, concomitent, legătura nealterată cu Japonia natală. Se poate spune că Haruki Murakami reprezintă un caz fericit, de melanj al civilizaţiilor. Tradus semnificativ şi în România (la Polirom), scriitorul se află pe lista scurtă a potenţialilor „nobelari”. Personal, cred că 1Q84 (din 2009) rămâne cel mai bun roman al lui Murakami, ce preia idei şi strategii din texte anterioare, combinându-le însă în moduri neaşteptate, absolut remarcabile. Trimiterea la 1984 al lui George Orwell constituie, în romanul de faţă, un truc epic mult mai complex decât şi-ar imagina cineva la o familiarizare superficială cu textul lui Murakami. Acţiunea se petrece, într-adevăr, în Japonia anului 1984, iar personajele de prim plan se referă, în câteva rânduri, la faimoasa parabolă orwelliană, dar interacţiunea dintre cele două naraţiuni se petrece pe un palier mai degrabă meta-textual. Orwell imaginează un univers concentraţionar, unde maleficul Big Brother controlează tiranic destinele tuturor. Aparent, în 1Q84, un astfel de control psihedelic lipseşte. Lipseşte şi cea mai neînsemnată aluzie la sistemul totalitar. Mesajul orwellian derivă din altă parte. Stricto sensu, romanul lui Murakami este „povestea” simbolică a facerii şi desfacerii literaturii, unde rolul atotputernicului Big Brother îi revine scriitorului însuşi (la rândul său, un construct demiurgic în raport cu lumea pe care o creează).

Chiar mai mult decât atât, în 1Q84, Murakami se ocupă de fuziunea inevitabilă a realităţii cu ficţiunea şi de întregul set de transformări şi mutaţii ce rezultă de aici. Romanul descrie, rafinat, maniera în care ficţionalul „înghite” realul şi, în consecinţă, textul „învăluie” existenţa. Adevăratul „despot” devine, în acest context, scriitorul. El e manipulatorul unor destine, autoritatea „din umbră” care „face” şi „desface” nu doar literatura, ci şi viaţa. Big Brother îmbracă, în romanul lui Murakami, redingota prozatorului tipic, din orice timp şi din orice spaţiu. Universul său „concentraţionar” iese din magma textuală, acoperind treptat intervalul existenţial. 1Q84 proiectează o asemenea temă sofisticată pe fundalul dinamic al unui thriller psihologic, cu excelente incursiuni în literatura politică sau în cea sentimentală. Intriga se derulează pe două nivele narative, la început disjuncte, apoi tot mai apropiate, până când intervine suprapunerea propriu-zisă. Primul plan aparţine tinerei Aomame, instructoare sportivă oficial, ucigaşă plătită în particular. Mai precis, ea se află în slujba unei femei foarte bogate (Doamna) a cărei fiică a dispărut de mult, din cauza abuzurilor soţului. Ca atare, Doamna şi-a dedicat restul vieţii reglementării condiţiei nefaste a sexului slab într-o societate falocentrică şi obtuză. Aomame este trimisă în misiuni „umanitare”, unde asasinarea cuiva (întotdeauna a unui bărbat) înseamnă salvarea uneia ori a mai multor vieţi (mereu feminine). În cel de-al doilea plan al cărţii, îl vedem pe Tengo, profesor de matematică şi prozator, în vârstă de treizeci de ani, solitar şi taciturn, fără numeroase contacte sociale. Planurile narative se întâlnesc în punctul în care protagoniştii ajung să se cunoască. Se declanşează suspansul, dar şi simbolismul sofisticat. De fapt, realismul lui Murakami se termină acolo unde începe simbolismul său. Scriitorul vrea să surprindă, ca în fotografia unei secvenţe infinitezimale, momentul când individul real se transformă în eroul ficţional. Acest lucru li se întâmplă lui Tengo şi lui Aomame care descoperă că nu sunt, de fapt, străini unul de celălalt. Au fost colegi în şcoala primară şi, deşi istoria i-a despărţit, au rămas îndrăgostiţi unul de celălalt (i-au unit de la început şi propriile copilării pline de traume). Povestea de dragoste devine astfel mobilul trecerii dinspre real către ficţional. Amândoi ajung captivi în universul lui „1Q84”, unde nişte misterioşi „Oameni Mici” fac legea. Aici se „fac” şi se „desfac” destinele tuturor.

„Liderul” Ocultei, interesant, e Scriitorul care se vrea omniscient şi omnipotent în intervalul lui ficţional, un Big Brother necruţător. „Jocul” cu literatura devine însă mai complicat decât pare. Textul capătă, gradual, autonomie, eliminându-şi creatorul (uciderea „Liderului” poate fi citită ca „moartea” barthiană a „scriitorului”). „Oamenii Mici” sunt mesagerii săi enigmatici într-o lume pe care o clonează şi apoi o dizolvă. Tengo şi Aomame – în postură de prizonieri ai ficţionalului – înţeleg această lecţie. Dar voi, cititorii? pare să întrebe, indirect, Haruki Murakami.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi