De Business

Punem punctul pe știi

PSD a jupuit Transelectrica. Există riscul unui blackout total

sâmbătă, 08 august 2020, 15:33
1 MIN
 PSD a jupuit Transelectrica. Există riscul unui blackout total

Ani întregi, guvernele PSD au luat banii de investiții ai companiei Transelectrica, ce deține infrastructura de transport electric, iar acum se văd efectele: o parte din București, inclusiv Guvernul, a rămas în întuneric. Riscul major este ca întreaga infrastructură să cedeze.Guvernările PSD au obligat Transelectrica să repartizeze o cotă de minimum 90% din profit sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, lăsând astfel compania fără bani de investiții. 

Însă lovitura de grație a venit din partea celebrei OUG 114/2018, pregătită de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov: Transelectrica a fost nevoită să se împrumute, inclusiv pentru a plăti taxa ANRE.

În 2019, Transelectrica își programase investiții în elemente de rețea din surse proprii în sumă de 252 de milioane de lei în 2019, dar, potrivit unui raport al Autorității de Reglementare (ANRE), la finalul anului raportase doar 103 milioane de lei investiții realizate. 

Investițiile planificate de Transelectrica până în 2027 erau de circa 900 de milioane de euro. 

În 2019, un raport al Transelectrica arăta că pur și simplu nu există soluții pentru alimentarea Bucureștiului la nivelul cerințelor acestui oraș. “Până acum, în privința soluției de perspectivă pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a zonei metropolitane București, nu există o fundamentare tehnico-economică care să susțină luarea unei decizii pentru o soluție tehnică, ce ar permite trecerea la o fază care să contureze unul sau mai multe proiecte de investiții“, a arătat Transelectrica, după ce ANRE i-a cerut soluții pentru acest oraș. Bucureștiul și Ilfovul absorb 15% din curentul consumat de România. 

Continuarea, pe newsweek.ro

Comentarii