Putin, prost informat de anturajul său, potrivit serviciilor secrete americane

miercuri, 30 martie 2022, 19:59
1 MIN
 Putin, prost informat de anturajul său, potrivit serviciilor secrete americane

Preşedintele rus Vladimir Putin este prost informat despre desfăşurarea războiului în Ucraina, pentru că consilierii săi se tem să-i dezvăluie pierderile militare şi economice suferite de Rusia, a declarat miercuri un înalt responsabil american.

"Putin nu ştia nici măcar că armata sa recruta şi pierdea recruţi în Ucraina, ceea ce demonstrează o ruptură clară în fluxul de informaţii fiabile care îi parvin preşedintelui rus", a indicat acest responsabil sub rezerva anonimatului, asigurând că se bazează în aceste afirmaţii pe informaţii americane declasificate.

"După părerea noastră, Putin este indus în eroare de consilierii săi asupra slabelor performanţe ale armatei ruse şi asupra severităţii impactului sancţiunilor asupra economiei ruse, pentru că cei mai înalţi consilieri ai săi se tem să-i spună adevărul", potrivit aceluiaşi oficial.

Înaltul responsabil american asigură de altfel că există "de acum o tensiune constantă între Putin şi Ministerul Apărării".

"Avem informaţii potrivit cărora (Vladimir) Putin a avut impresia că a fost indus în eroare de armata rusă", ceea ce l-a determinat să nu mai aibă încredere în comandamentul militar, a declarat el.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii