Răspunderea patrimonială în materia dreptului muncii

Precizăm că o a altă formă a răspunderii juridice reglementată de Codul Muncii este răspunderea patrimonială sau materială. Această formă a răspunderii este specifică dreptului civil, ca drept comun pentru toate ramurile dreptului privat și implicit și pentru dreptul muncii.

Așadar, conform prevederilor art. 253 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, “angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”, iar conform art. 254 alin. (1) din Codul Muncii, republicat “salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”.

Prin urmare, reglementarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii vizează atât angajații cât și angajatorii, în funcție de situația concretă. Oricare dintre părțile contractului individual de muncă se face vinovată de producerea unei pagube materiale către cealaltă parte trebuie să acopere prejudicial cauzat. Mai mult decât atât, Codul Muncii reglementează răspunderea solidară a angajatorilor și salariaților, terții păgubiți având dreptul de a încasa despăgubirea de la angajatorul salariatului vinovat. Ulterior, angajatorul se va întoarce împotriva salariatul vinovat pentru recuperarea sumelor plătite din vina acestuia.

În cazul în care răspunderea angajatului și a angajatorului sunt solidare, atunci răspunderea salariaților este divizibilă. Astfel, art. 255 din Codul Muncii, republicat, stabilește că, în ipoteza în care paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.

În cazul răspunderii patrimoniale legea stabilește situații exoneratoare de răspundere. Astfel, salariații nu răspund de pagubele provocate de: forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. O formă particulară a răspunderii patrimoniale o întâlnim atunci când salariatul a încasat de la angajator o sumă nedatorată sau a primit bunuri care nu se cuveneau. Restituirea în acest caz se face în natură. Dacă bunurile primite necuvenit nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, salariatul este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.

În ce privește repararea propriu-zisă a prejudiciului cauzat de salariați, aceasta se realizează prin modalitatea reținerilor din salariu, în rate lunare. Ratele nu pot fi mai mari de o tremie din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din salariul respectiv.

În situația în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator și cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit. Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de Procedură Civilă.

Totodată, legiuitorul reglementează că în situația în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maxim 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de Procedură Civilă. Referitor la condițiile de formă, instrumentul pentru recuperarea sumelor cu care agajatorul a fost prejudiciat de către salariați se numește decizie de impunere și trebuie să respecte aceleași rigori legale ca și decizia de sancționare.

Consilier, Paula Iekel, Biroul Teritorial Iaşi, Instituţia Avocatul Poporului