Record negru pentru Iași: 95 de noi cazuri COVID. Am întrecut și Bucureștiul

marți, 01 septembrie 2020, 12:02
2 MIN
 Record negru pentru Iași: 95 de noi cazuri COVID. Am întrecut și Bucureștiul

Alte 1.053 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul COVID-19 ajungând la 88.593, potrivit datelor publicate marți de Grupul de Comunicare Strategică. Numărul deceselor raportate față de ziua precedentă este de 60, record de la începutul epidemiei.

Iași trece în fruntea clasamentului nedorit, cu cele mai multe infectări COVID:95

„O premieră total nedorită astăzi, în sensul că Iașul este pe locul I în ceea ce privește numărul de infectări la nivelul țării, avem peste 90 de infectări, avem și focare instituționale, în jur de 100 de pacienți, dar restul pacienților categoric trebuie dispensarizați, evaluați în primul rând și de aici și problema în ce privește numărul de locuri libere pe care le avem disponibile în acest moment la zona de confirmați, aici există o dificultate”, a precizat prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.

De asemenea, la Terapie Intensivă sunt internați 522 de pacienți. În unitățile sanitare numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.164.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.825.272 de teste. Dintre acestea 22.320 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.517 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.803 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 6 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 septembrie.

Până marți, 3.681 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 31.08.2020 (10:00) – 01.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 60 de decese (35 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani. 58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

De al începutul epidemiei, 38.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.175 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Comentarii