Regale

Sunt pagini deosebit de bogate din istoria vocabularului, pe care le egalează doar puţine achiziţii recente ale exprimării româneşti. Ne favorizează această incursiune cele aproximativ cinci pagini de „intrări-articole”, format mare, pe două coloane, din „Dicţionarul limbii române” al Academiei. Şi ne obligă, mai ales afectiv, momentul festiv al României Mari.

► Termenul „rege”, cu sensul politic curent, cunoaşte o primă atestare într-o scriere de evocare istorică aparţinându-i lui Gh. Asaki: „Trimiseră în mare pompă o ambasadă, care au hărăzit regelui o spadă şi coiful sfinţit”. Acesta este, în general, registrul ce însoţeşte mereu utilizarea cuvântului, preţuirea, chiar solemnul fiind şi marca extensiilor de sens, de la „principala piesă la jocul de şah” (de tipar universalist) sau din astronomie („Cei trei regi” sunt stele din constelaţia „Orion”), până la atragerea în calificative (unele surprinzătoare) ale primatului, de tipul „rege al compozitorilor” (N. Filimon), „~ al lingvisticii” (Hasdeu), „~ al poeziei” (la Eminescu, dar şi la Victor Eftimiu), „~ al inteligenţei” (G. Brăescu), ca să nu mai vorbim de „regele (şi regina) balului”, ori de „fluviul-rege”. Dar mai ales de „regii” publicităţii recente, într-adevăr trivializatoare (de tipul „regele manelelor”, de care ne-am ocupat).

► Derivatele au aceeaşi prestanţă (sprijinite de familia de cuvinte, în special romanice), cel mai important dintre acestea fiind regat (cu varianta rigat, influenţată de rigă!). Mai ales că (fără să lipsească unele modele internaţionale), aici, avem o creaţie proprie, „Vechiul Regat”, denumire folosită (zis şi „Ţara Veche”) după primul război mondial pentru Muntenia (cu Oltenia) şi Moldova spre a le deosebi de provinciile întregitoare, a căror binemeritată creditare o găsim la Arghezi: „Ardealul trebuie să aducă Bucureştilor o elită intelectuală, cu neputinţă de găsit în Vechiul Regat” („Cu bastonul prin Bucureşti”).

► Rigă este singurul sinonim propriu-zis al cuvântului rege, în scrisul românesc împrumutul din neogreacă (rígas) fiind contemporan latinismului, dar ambele reflexe ale problematicii politice a vremii. Deşi utilizarea acestuia s-a extins şi prin numirea unei „figuri” de la cărţile de joc („Vezi acest rigă de verde ce-are capul coronat”; Macedonski), termenul mai apare în texte din secolul al XX-lea doar în limbajul familiar. Astfel că nu i-a fost… peste mână transilvăneanului Coşbuc să-l pună în rimă cu un autohtonism regăţean (mai ales în tonalitatea depreciativă din „Cetatea Neamţului”); una din realizări: „Şi-l pupa viteazul rigă Şi-ndopa la mămăligă”.

► Adjectivul „regal” este contemporan cu rege (şi rigă), şi în afara sensului, comparabil, al calificativului regesc, „privitor la rege”, ceea ce atrage atenţia în contextul aprecierii din această familie de cuvinte este utilizarea termenului cu valoarea de superlativ, chiar în discursul ştiinţific: apă regală este numele unei combinaţii de acizi, un coroziv folosit la topirea unor metale care nu sunt atacate de alţi agenţi, de exemplu aurul şi platina (după „Lexiconul tehnic român”). Este, iarăşi, un calc după un latinesc savant, aqua regia, din genul sub al căror semn ştiinţa noastră a fost, de la început, europeană. Şi e greu de crezut că enunţul-improvizaţie publicitară „Cartea regală de bucate” (2012) ţine de domeniul prestigiului adus de asocieri tradiţionale cum sunt „Curtea regală”, „Casa regală” şi chiar „cobra regală”. Dar poate că inspiraţia ar veni dinspre „Furnisorii Curţii Regale”.

► Regalitatea se impune mai curând ca un nume derivat de la termenul precedent (decât ca unul format de la rege, cum scriu dicţionarele) şi, ca numire a unei forme de guvernământ, conturează plenar ideea de monarhie, la început considerată de origine divină. Oricum, de la adjectivul discutat anterior se trage, printre altele, substantivul regalist, ilustrare a unui crez, a unei stări de spirit ce a dominat, timp de secole, spaţiul european, la nivel de idei şi de acţiuni. Pentru un element de contrast, de comparat cu atmosfera ce anturează definirea împrumutului din franceză regicid, depreciativ asociat în istorie cu ascensiunea lui Alexandru cel Mare (devenit rege!), sau cu poziţia lui Oliver Cromwell, considerat un „dictator regicid” (ajuns doar „Lord Protector”).

► Pardon! Un comentator politic „latră ca din gură de şarpe că nu avem bani pentru lefuri şi pensii” (Darius V., la Romtv, 29.11, ora 20,15, potolit de moderatoare, din cauza exprimării!). ► „M-am căsătorit eu de trei ori, dar la XXX /numele unei farmacii/ nu renunţ!” (publicitate recentă). ► Un nou diminutiv: gâtuţ („are o infecţie la ~ ”), (ne)potrivit şi cu burtică (în conversaţii mondene despre sexul viitorului… bebeluş pe care îl aşteaptă cu nerăbdare o vedetă, posibil o regină a barurilor).

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi