Reţeaua de gaz ajunge şi în Cepleniţa

miercuri, 02 noiembrie 2022, 02:50
1 MIN
 Reţeaua de gaz ajunge şi în Cepleniţa

Primăria comunei Cepleniţa a scos la licitaţie contractul de lucrări destinat „Înfiinţării distribuţiei de gaze naturale în Comuna Cepleniţa, cu satele aparţinătoare: Cepleniţa, Buhalniţa, Poiana Mărului şi Zlodica, judeţul Iaşi”.

Valoarea totală estimată de la care porneşte procedura este de 20,78 milioane de lei, finanţare asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, pe Axa prioritară 8 „Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale”. Termenul limită pentru înscrierea în licitaţie este 21 noiembrie, iar durata contractului va fi de 9 luni.

Amintim că administraţia comunei a bifat două proiecte şi în Programul Naţional de Investiţii, respectiv înfiinţarea sistemului de canalizare în satul reşedinţă (16,7 milioane de lei) şi asfaltarea unor drumuri locale (4 milioane de lei). De altfel, satul reşedinţă va beneficia şi de modernizarea drumului judeţean care îl traversează (DJ 281), inclus în Lotul 3 al Axei rutiere Iaşi-Suceava.

Comentarii