Români la vârful UE: o posibilitate şi o speculaţie

În mod normal, în această perioadă ar trebui să crească interesul pentru reprezentarea românească la vârful instituţiilor europene, la sfârşitul unei perioade de alegeri, de preşedinţie a Consiliului şi, desigur, de controverse între Bucureşti şi Bruxelles pe tema statului de drept.

Până să ajungem în etapa în care guvernul va trebui să desemneze comisarul, avem o posibilitate şi o speculaţie. Să începem cu speculaţia: domnul Klaus Iohannis ar putea deveni Preşedinte al Consiliului European. Aşa cum am mai discutat în această pagină, acum câteva luni, domnul Iohannis nu se va încumeta să părăsească scena internă, oricât de tentantă i s-ar părea ocazia: în actualul context politic românesc, o astfel de decizie ar avea consecinţe grave asupra partidului său. Dar a fi luat în calcul pentru o asemenea funcţie nu echivalează cu a avea mari şanse la ea. Cu tot respectul pentru domnul Iohannis, Europa are nevoie de un politician de o anvergură superioară. Poate că, dacă va obţine un al doilea mandat şi îşi va pune o amprentă mai serioasă – şi pozitivă – asupra politicii româneşti, domnul Iohannis ar putea fi un candidat pentru funcţia respectivă peste cinci ani, în 2024. Acum, însă, nu este cazul. În plus, trebuie să ţinem cont că, astăzi, Preşedintele Consiliului European vine din regiunea central-răsăriteană a Europei şi, foarte important, din afara zonei euro. E greu de crezut că liderii UE vor dori să acrediteze ideea că funcţia respectivă este cumva rezervată statelor-membre mai noi sau marginale, care nu pot aspira la preşedinţia Comisiei.

Posibilitatea se referă la poziţia de favorit din care pleacă astăzi (miercuri) domnul Dacian Cioloş în competiţia pentru şefia grupului parlamentar „Renew Europe” (RE), care ia locul vechiului ALDE. Evident că domnia sa nu poate avea garanţia victoriei, dar însăşi candidatura pentru o asemenea funcţie este un pas înainte. Ar fi un pas şi mai convingător dacă, pe lângă sprijinul grupărilor conduse de preşedintele francez Emmanuel Macron (La République en Marche – LREM) şi de premierul olandez Mark Rutte (liberalii din Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie), s-ar confirma la vot susţinerea liber-democraţilor germani şi a formaţiunii spaniole Ciudadanos. Desigur, în ceea ce o priveşte pe ultima ar putea apărea surprize de alt tip: este cunoscută reacţia dură a lui Emmanuel Macron faţă de cooperarea între Ciudadanos şi dreapta dură spaniolă, la nivel regional şi local.

Vom vedea dacă aceasta va duce la o ruptură totală, de natură să pună în cauză prezenţa Ciudadanos în grupul RE. Dar, în mod clar, intervenţia domnului Macron ne sugerează că el va dori să exercite un leadership ferm – poate că termenul „mână de fier” nu este exagerat – asupra grupului RE. Se cunoaşte deja modul în care el a forţat abandonarea vechii denumiri – Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) – din cauză că „liberal” sună rău în politica franceză. Foarte probabil, tendinţa va continua, iar celelalte partide consacrate din grup o vor accepta fără chef, dar o vor accepta. Este prea mare dorinţa de a intra în prim-planul scenei europene, după decenii în care poziţia ALDE a fost oarecum influentă, dar inferioară celor deţinute de populari şi socialişti.

În acest context trebuie înţeleasă posibila alegere a domnului Dacian Cioloş în funcţia de şef al grupului RE. Fost comisar european şi fost prim-ministru, domnia sa are un CV politic care îl recomandă. Desigur, funcţia de prim-ministru a fost exercitată pe un fond de criză, nefiind rezultatul unei victorii electorale. Chiar şi aşa, însă, poziţia domniei sale este una specială: nu sunt mulţi europarlamentari care să fi avut o astfel de experienţă duală. Apoi, a contat faptul că alianţa USR-PLUS a obţinut un scor bun în alegeri şi o reprezentare consistentă în Parlamentul European: în termeni procentuali, USR-PLUS (cu 8 mandate dintr-un total de 32/ulterior33) vine în grupul fruntaş, dar nu se poate spune că ar fi marele performer al ALDE/RE.

Cel mai probabil, după abandonarea ideii ca grupul să fie condus de un europarlamentar francez, domnul Macron s-a reorientat spre un francofon. Faptul că, după ce impune redenumirea grupului, liderul de la Élysée este pe cale să propulseze la vârful acestuia un nou venit precum domnul Cioloş – chiar dacă background-ul acestuia este corespunzător – arată cât de importantă este pentru autorităţile de la Paris influenţa pe care vor încerca să o exercite în Parlamentul European. De-a lungul timpului, marile partide transnaţionale – popularii şi socialiştii – au fost vehicule importante de propagare a puterii şi a intereselor germane în UE. Acum, prin intermediul grupului RE, preşedintele francez pare foarte grăbit să producă o reechilibrare. Vom vedea în următorii ani dacă un asemenea obiectiv nu este prea ambiţios chiar şi pentru Emmanuel Macron.