De Sănătate

Punem punctul pe știi

A pătruns internetul în mediul rural

S-a schimbat balanţa: 60% dintre cazurile de rujeolă sunt din mediul rural

vineri, 11 mai 2018, 01:50
3 MIN
 S-a schimbat balanţa: 60% dintre cazurile de rujeolă sunt din mediul rural

La Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi au fost internaţi anul acesta 214 bolnavi cu rujeolă, 107 pacienţi de sex feminin şi ceilalţi 107 de sex masculin. Cinci bolnavi care au fost spitalizaţi în stare gravă, dependenţi de aparate medicale pentru a respira, au murit în cursul internării. 

Bolnavii care şi-au pierdut viaţa aveau vârstele cuprinse între trei luni şi trei ani şi proveneau din diferite judeţe ale Moldovei, astfel: un bebeluş de trei luni era din judeţul Iaşi, altul de şase luni provenea din judeţul Bacău, un sugar de nouă luni era din judeţul Neamţ, altul de 10 luni era din judeţul Bacău şi un copil de trei ani provenea din judeţul Iaşi.

„62% dintre pacienţi provin din mediul rural. În discuţiile cu ma­mele acestora am observat că, dacă iniţial valul de antivaccinare era 75% în urban şi 25% în rural, acum, procentul s-a schimbat. Au căpătat acces la informaţie online părinţii din mediul rural, şi acum, dacă cei din mediul urban au început să se replieze şi să-şi vaccineze copiii pentru că au văzut ce a făcut epidemia de rujeolă, cei din rural, de la sate, nu-şi vaccinează copiii. Singura explicaţie este că au acces la informaţie online mai bine decât acum câţiva ani, când ascultau de medicul de familie“, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Dintre cei 214 bolnavi spitalizaţi la Iaşi cu rujeolă, 81 au vârsta sub un an, 55 au între 1-4 ani, 36 au vârsta cuprinsă între 5-14 ani, 23 sunt de 15 – 24 de ani, 18 au între 25 şi 44 de ani şi un singur bolnav are peste 45 de ani. „Se vede clar că problema este la vârstele mici. Acolo unde sunt pacienţi sub un an, aceşti copii sunt atât în perioada în care nu le venise rândul la vaccinare, dar şi cu vârste cuprinse între nouă şi 12 luni, când deja ar fi trebuit să fie vaccinaţi. Bolnavii care au peste un an înseamnă copii care nu au fost vaccinaţi sau care nu au fost revaccinaţi pentru că, odată vaccinat, copilul nu devine imun pentru toată viaţa lui. La vârsta de 5-6 ani se face revaccinarea rujeolică, şi abia atunci se poate spune că, într-adevăr, imunitatea este aproape în 100/100 din cazuri definitivă. Fără cel de-al doilea vaccin, fără rapel, capacitatea imunogenă a organismului este redusă la 60-70%, de aceea de multe ori avem cazuri la copii de peste 7 ani, vaccinaţi iniţial la vârsta de un an, dar nerevaccinaţi“, a mai specificat dr. Mihnea Hurmuzache. Con­form specialistului, bolnavii cu rujeolă care au peste 25 de ani şi care au făcut vaccinul antirujeolic în copilărie fac boala din motive de „neexersare imunitară“. Rujeola este o infecţie virală cauzată de virusul rujeolic. Simptomatologia se dezvoltă, de obicei, după opt zile de la expunerea la virus.

Simptomele iniţiale cuprind febră, tuse persistentă, secreţii nazale, uneori diaree. Ulterior, apar pete mici de culoare alb-gri în interiorul gurii, urmate de o erupţie cutanată. La nivel naţional, de la debutul epidemiei de rujeolă, februarie 2016, până pe 4 mai 2018 s-au diagnosticat 12.799 de cazuri şi s-au înregistrat 51 de decese. „Concluzia care se trage este că în România se moare mult prea mult de rujeolă. Noi deţinem cele mai multe cazuri din Europa, o proporţie de 50% pe cazuri şi 95% pe mortalitate prin rujeola. Am încercat la vizite să stau de vorbă cu aceste mame cărora le-am explicat, fără agresivitate, că un copil nevaccinat poate muri“, a conchis medicul. În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase sunt internaţi 15 pacienţi cu rujeolă, şapte cu diagnosticul confirmat, opt în curs de confirmare. Unul dintre ei, un copil în vârstă de doi ani, cu boală cronică de rinichi, este internat în stare mai gravă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii