Să le mai cauţionăm un mandat

Dodon a fost izbit mai deunăzi, când mergea acasă, în satul de baştină, de un automobil care venea din sens opus. N-a păţit mare lucru, doar o julitură la nas, cum s-a putut vedea dintr-un filmuleţ de la nu ştiu ce şedinţă pe care a prezidat-o după cele întâmplate. Dar fapt e că a com­părut, cu julitură cu tot, forţând percepţia publicului, mai ales a celui neinstruit, care nu citeşte în materia fetidă a tertipurilor de imagine, şi in­si­nuându-se pe dedesubtul aparenţe­lor, absolut banale, ca o victimă de calibru.

Dovadă că, puţin mai târziu, căţelul său, responsabil mai acum câteva luni de imaginea idolului (şi fost candidat la Primăria Capitalei), împreună cu alţi lachei a insinuat pe Facebook – locul urdorilor indigene – cum că la mijloc n-a fost un simplu accident, ci ditai atentatul. Presa a râs, fireşte, de prostie, dar presa nu e succedaneul vulgului cu drept de vot şi istericalele aferate ale lui Ceban, umflate de televiziunile obediente şi de gura lumii, şi mai obedientă, îşi vor face lucrarea, lin, până la alegerile de la anul. Şi ca lucrurile să nu rămână în faza inconsistentă a fabulaţiilor, s-a intentat dosar penal, cu tot tam-tamul. O să avem, prin urmare, nu doar un preş de care Putin îţi şterge periodic ciubotele, ci şi un martir al conjuraţiilor antistatale, cum e aproape garantat că se va insinua dinspre Preşedinţie. Şi, per ansamblu, încă o tuşă, aproape obscenă, la tabloul deşertăciunilor în care ne cheltuim veacul.

Scrisesem mai înainte despre îmbrâncelile pe pod, la Albiţa, când cu unioniştii opriţi să treacă de partea asta a Prutului. Am aflat pe urmă că, după câteva ore, autocarele lor au fost confiscate cu japca în preajma Chişinăului şi plimbate de colo până colo, cu o miză care nu putea fi decât imbecilă – asta se vede mai limpede acum. De proeuropenii noştri măcar românosceptici dacă nu românofobi, adunaţi la 31 august în jurul monumentului lui Ştefan cel Mare, e plină presa şi netul: calcul idiot, şi ăsta, de a te pospăi politic în umbra marii figuri.

Judecate de la o anumită înălţi­me, cam cum analizezi un toptan de fişe în vederea unui unghi de atac, mostre din astea te împing spre concluzii deprimante: ăştia ne sunt mahării, astea elitele. Adică indivizi inapţi cu desăvârşire de a fi la înălţi­mea istoriei. Livrarea celor şapte cetăţeni turci, profesori la reţeaua de licee „Orizont“, direct în braţele lui Erdogan, propriu-zis (şi dincolo de ipocritele fineţuri diplomatice), pierzaniei, se înscrie în acest tipar, sper din tot sufletul că endemic, al caracterului de doi bani, al ticăloşiei care operează instituţional.

Lui Dodon, caz clinic de obedienţă la cel mai înalt nivel, nu-i putem pretinde mare lucru: de unde nu-i, nici electoratul n-ar trebui să ceară. Dar piticului care gândeşte cu neuronii mercenarilor plătiţi din rapturi, tranzacţii oculte şi varii por­cării raider; şi care îşi spune, într-un simptomatic elan impersonalizant, guver­nare; i-am putea pune în faţă măcar o oglindă fidelă prin capacitatea de a rezuma profunzimile. Pentru că am tot mai mult sentimentul că trăim într-un avatar pervertit multiplu al poveştii lui Andersen: regele e gol demult, din prima clipă de mandat, dar nimeni, presa mai ales (un Juju lipsit de orice farmec) nu se încumetă să-i arate nuditatea, alias impostura. Hai, să le mai cauţionăm un mandat, încă patru ani pe spezele laşităţii noastre funciare!t

Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi“ în Republica Moldova