Schimbare după şedinţa de CL: Iluminatul festiv se va aprinde pe 1 decembrie

marți, 29 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN
 Schimbare după şedinţa de CL: Iluminatul festiv se va aprinde pe 1 decembrie

Sistemul de iluminat festiv va fi deschis pe 1 decembrie, după ce, iniţial, Primăria ar fi vrut pe 6 decembrie. Modificarea a venit după şedinţa Consiliului Local (CL) de săptămâna trecută, atunci când a fost aprobat şi programul dedicat Zilei Naţionale a României. Manifestările vor aduce şi o serie de restricţii de circulaţie. 

În primul rând, astăzi, între orele 9.00 – 12.00, va avea loc o repetiţie generală, astfel că traficul va fi restricţionat pe str. Anastasie Panu şi str. Palat. Pe 1 decembrie, circulaţia va fi închisă în această zonă în intervalul orar 6.30 – 14.30. Ziua Naţională a României va fi marcată de Primăria Iaşi prin mai multe manifestări.

Acestea vor debuta la ora 9.30, la Palatul Roznovanu, când va avea loc ceremonia de semnare a documentelor de înfrăţire a Iaşului cu municipiile Bălţi şi Hînceşti din Republica Moldova. În Piaţa Palatului Culturii, manifestările vor începe la ora 10.00 cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Constantin Arvinte”, Ştefan Pintilii, Beatrice Duca şi alţii.

O oră mai târziu se va desfăşura un ceremonial militar şi unul religios, se vor depune coroane, oficialităţile vor susţine alocuţiuni şi, în final, va avea loc o paradă militară – acesta şi fiind motivul pentru care străzile Panu şi Palat vor fi închise pe toată lungimea lor.

La ora 12.30, va fi reluat programul artistic, iar Primăria va oferi o masă populară. În seara zilei sunt programate două evenimente: la ora 17.30 va avea loc aprinderea sistemului de iluminat festiv (pe pietonal, în faţa Primăriei), iar la ora 19.00 va avea loc Retragerea cu torţe pe traseul Piaţa Unirii – Palatul Culturii.

Costurile pentru Sărbătorile de iarnă: circa un milion de lei

Cheltuielile totale ale Primăriei pentru perioada Sărbătorilor de iarnă ajung la aproape un milion de lei, în această sumă fiind incluşi şi banii aferenţi sistemului de iluminat festiv, respectiv circa 280.000 lei.

La fel ca în anii anteriori, principalele puncte de atracţie vor fi pe pietonalul Ştefan cel Mare: parcul de distracţii (roata panoramică, carusel etc.), diverse confecţii specifice Sărbătorilor de iarnă (tuneluri, figurine luminoase etc.) şi Târgul de Crăciun (decoraţiuni, produse de artizanat, produse alimentare tradiţionale etc.).

În contextul Revelionului în stradă, traficul va fi închis în faţa Palatului Culturii, pe strada cu linia de tramvai, în perioada 28 decembrie – 2 ianuarie. În ultima zi din an, restricţii vor fi atât pe str. Anastasie Panu, cât şi pe str. Palat. 

Comentarii