Schimbările disruptive care remodelează lumea actuală

Ne-a părăsit, la 67 de ani, Clayton Christensen, profesor la Harvard Business School, autorul unei cărţi celebre din domeniul afacerilor, apărută în 1997, "The Innovator’s Dilemma: When New Technologies Cause Great Firms to Fail", în care introducea conceptul de "schimbări disruptive". Este vorba de acele mutaţii tehnologice, societale sau de altă natură, care provoacă prăbuşirea unor companii care, din perspectiva criteriilor de evaluare uzuale, fac totul "ca la carte". Plecând de la exemple celebre de eşecuri din diferite domenii de afaceri, profesorul Christensen arată că, într-un context profund schimbat, exact acei factori care în trecut au avut un rol esenţial în asigurarea succesului acestor companii, respectarea riguroasă a regulilor şi principiilor de management unanim recunoscute, le-au fost fatale acestor corporaţii.

Teoria avansată de Clayton Christensen a avut un impact major în mediul de afaceri. Reed Hastings, co-fondatorul şi actualul preşedinte al Netflix, sublinia că "datorează o bună parte din succesul lui scrierilor sale". Iar Andy Grove, pe atunci preşedinte al unei alte mari companii americane, Intel, spunea la o conferinţă care a avut loc la un an după apariţia volumului că este "cea mai importantă carte pe care a citit-o în ultimii zece ani". De altfel, cunoscutul săptămânal britanic The Economist consideră "The Innovator’s Dilemma" una dintre cele mai importante 6 cărţi scrise vreodată. 

Dar ceea ce face teoria privind schimbările disruptive şi mai interesantă este faptul că ea poate fi utilizată, cu precauţiile de rigoare, pentru a înţelege evoluţii şi tendinţe care au loc dincolo de spaţiul de afaceri, în societate, în mediul politic, în plan militar şi geopolitic. În capitolul de deschidere al unui volum apărut recent, sub coordonarea lui Valentin Naumescu ("Tensiunea liberal-iliberal pe agenda globală"), scriam că "în noul context tehnologic, cu un acces la Internet cvasi-generalizat, cu reţele sociale omniprezente, şi într-un context societal în care o agendă liberală tot mai extinsă este impusă drept un fel de normativ comportamental obligatoriu de către grupuri minoritare radicale, «adâncirea democraţiei» tinde să devină mai degrabă o problemă majoră decât o soluţie. Pentru că efectul cumulat este o societate măcinată de o multitudine de războaie identitare interne, pe criterii rasiale, de gen, ecologice, religioase, care consideră drept desuet, chiar toxic, orice demers de agregare în jurul unor valori comune".

O astfel de aserţiune contrazice principii considerate sacrosancte care statuează că mai multă democraţie, mai multă transparenţă sunt calea sigură către mai multă prosperitate şi armonie în societate. Numai că atunci când apar mutaţii disruptive, de pildă în plan tehnologic, validitatea unor astfel de aprecieri este serios pusă sub semnul întrebării. Dacă în 2010, în perioada Primăverii Arabe, reţelele sociale erau considerate nişte minunate instrumente de promovare a democraţiei, la doar câţiva ani distanţă acestea au ajuns să fie trecute în categoria ameninţărilor serioase la adresa acesteia. În timp ce, pe de altă parte, explozia organizaţiilor societăţii civile, implicarea acestora în practic toate domeniile de activitate şi platformele de comunicare publică pe Internet de care dispun au erodat serios guvernanţa în democraţiile liberale. Care par, din acest motiv, să aibă dificultăţi în a fi capabile să formuleze strategii coerente de contracarare a unor adversari redutabili şi determinaţi, precum China şi Rusia, unde această problemă nu există. Pe de altă parte, este încă neclar cine va gestiona mai bine provocările introduse pe multiple dimensiuni, inclusiv în plan militar, de noile soluţii şi abordări bazate pe Inteligenţă Artificială, computere cuantice sau bioinginerie.

Toate aceste motive îl fac pe Branko Milanovici să scrie în noua sa carte, "Capitalism Alone", că "doar pentru că sistemul capitalist de tip occidental, capitalismul liberal, a triumfat asupra celui comunist nu înseamnă în mod automat că va triumfa şi asupra «capitalismului politic» din China". Iar unul dintre motive se leagă exact de cele spuse mai sus, de faptul că acest întreg complex al societăţii civile care a avut iniţial un rol benefic s-a transformat în timp într-un adevărat sistem de lobby în travesti, cu o agendă ideologică, precum cea ecologistă, împletită cu mize financiare semnificative. Pentru că se fac destul de mulţi bani din tot felul de proiecte finanţate generos, dar cu un impact real cvasi-inexistent (un exemplu fiind şi cele gestionate de Dan Barna). Însă problema mai gravă este aceea că, aşa după cum sublinia şi Francis Fukuyama, prin acţiunea acestor structuri s-a ajuns într-o situaţie de paralizie parţială în materie de guvernanţă. În care tot mai puţine lucruri se pot face, se pot duce la bun sfârşit, în cadru acestui sistem politic. "Cred că acesta este unul dintre marile pericole cu care se confruntă sistemul capitalist liberal", afirmă Branco Milanovici într-un interviu acordat publicaţiei "The American Interest". "Pentru că avocaţii sistemului de capitalism politic pot veni şi spune: «nu are nici un sens să nu poţi construi un aeroport nici în 50 de ani; noi îl putem construi în 6 luni». Acesta este tipul de avantaje pe care multe ţări îl văd atunci când se uită la China."

Sigur, contextul social şi politic este mult mai complex decât cel din mediul de afaceri. Şi, după cum a ţinut să sublinieze chiar profesorul Christensen, nu orice nouă tehnologie revoluţionară este inerent disruptivă. După cum nu este clar, privind lucrurile pe termen mediu şi lung, care model de societate este mai rezilient la impactul cu aceste mutaţii majore: sistemul deschis din Occident sau cel autoritar chinezesc. Însă lecţia care trebuie trasă din teoria avansată de Clayton Christensen este că ignorarea acestor multiple provocări majore cu care ne confruntăm astăzi pe plan global poate avea urmări fatale.