Se caută politicieni cu experienţă

Mai e mult până la începerea oficială a campaniei pentru alegerile interne ("primare") în Partidul Democrat din SUA, dar a venit momentul să începem urmărirea sondajelor de opinie. După dezamăgirea provocată de anchetatorul special Robert Mueller, care nu le-a oferit baza legală pentru a declanşa procedura de demitere a preşedintelui Trump, politicienii Democraţi care iau în calcul o candidatură sunt nevoiţi să se orienteze spre temele mai convenţionale de politică publică. Fotografia procentelor din aprilie 2019 merită reţinută din cel puţin două motive. Primul este acela că seamănă foarte bine cu cea din vara anului trecut. Cel de-al doilea este că poziţiile de top sunt ocupate de Joe Biden şi Bernie Sanders, doi bărbaţi albi ale căror cifre însumate dau 153 de ani la vârstă şi 76 de ani la vechimea în eşaloanele de vârf ale politicii americane. Vom vedea, în următoarele douăsprezece luni (sau poate treisprezece sau paisprezece), dacă electoratul Democraţilor va considera că o soluţie bună pentru a-l învinge pe Donald Trump ar fi să-i opună un candidat cu trei-patru ani mai vârstnic.

Narendra Modi are doar 68 de ani, este primul şef de guvern indian născut după independenţă şi are toate şansele să rămână la cârmă şi după legislativele ce urmează să înceapă mâine (procesul electoral va dura mai mult de o lună). În 2014, la preluarea funcţiei, el devenea cel mai tânăr prim-ministru, de la Rajiv Gandhi încoace. Mandatul domnului Modi a fost ţinta unor critici numeroase şi intense, dar sondajele de opinie indică o victorie categorică a alianţei dominate de formaţiunea premierului, Partidul Bharatiya Janata. Dacă ele se vor confirma, vom putea vorbi de o victorie personală a domnului Modi, considerat a fi unul dintre puţinii politicieni – dacă nu chiar singurul – capabili să ofere Indiei un leadership ferm, în acest moment.

Din aceeaşi generaţie cu premierul indian este şi cel al Israelului, Benjamin Netanyahu, al cărui rezultat în alegerile legislative va fi deja cunoscut cititorilor, în momenul în care parcurg acest text. Dacă va reuşi să formeze o nouă coaliţie guvernamentală, domnul Netanyahu va putea deveni politicianul cu cea mai îndelungată perioadă petrecută în fruntea guvernului israelian. Acuzaţiile de natură penală şi contestările în materie de politică internă nu par să aibă suficientă greutate în rândul segmentului de dreapta al politicii israeliene, pe care actualul premier – confruntat cu declinul propriului partid, Likud – a învăţat să-l unifice în coaliţii. Trei decenii de politică activă l-au pus în situaţia de a înfrunta adversari de toate felurile, inclusiv oameni ale căror cariere militare fuseseră mai îndelungate şi mai semnificative. Totuşi, el s-a situat aproape mereu în fruntea opţiunilor opiniei publice la capitolul securitate naţională şi gestionarea relaţiei cu palestinienii. Şi capacitatea sa de a interacţiona cu diverşii preşedinţi americani, inclusiv cu cei ale căror linii de start erau mai puţin favorabile Israelului, a fost recompensată de alegători. Acum, dacă sondajele pre-electorale se vor adeveri, un factor important ce l-a favorizat pe domnul Netanyahu este relaţia cu preşedintele Donald Trump şi noua linie a administraţiei americane faţă de problematica israelo-palestiniană.

Nu putem vorbi în termeni generali despre tendinţe şi preferinţe alegătorilor în ceea ce priveşte vârsta celor pe care decid să-i învestească politic. Ne putem închipui, desigur, valuri de participare şi implicare generate de candidaţi precum Barack Obama sau, trecând graniţa canadiană, Justin Trudeau. Dar vârstnicii revin mereu: milioane sau zeci de milioane de oameni preferă experienţa sau, câteodată, răul cunoscut. Adesea, traseul către vârful politicii naţionale durează două sau trei decenii tocmai pentru că există reguli clare, iar scurtăturile nu sunt bine văzute. Politicieni precum Obama, Macron sau Trudeau – sau precum doamna Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande – pot apărea oriunde, dar nu oriunde pot evolua atât de rapid. Şi cu cât sistemul politic este mai disfuncţional, cu atât sunt mai mici şansele ca ei să urce către vârf. În orice caz, nu s-ar putea spune că alegătorii din democraţiile contemporane discriminează pe motive de vârstă. În dezbaterea candidaţilor din 1984,  preşedintele Ronald Reagan (73 de ani) îi promitea, glumind, lui Walter Mondale (56 de ani, fost vicepreşedinte) că nu va încerca să profite de tinereţea şi lipsa lui de experienţă. S-ar putea ca asemenea ocazii să revină.