Şeful CJ regretă că nu a participat la protestul locuitorilor din Oancea

miercuri, 28 noiembrie 2018, 02:59
2 MIN
 Şeful CJ regretă că nu a participat la protestul locuitorilor din Oancea

Maricel Popa s-a declarat în favoarea păstrării spaţiilor verzi din oraş. Totodată, el şi-a manifestat indignarea pentru adoptarea aparent discreţionară a Planurilor Urbanistice Zonale.

„Dacă aş fi fost în Iaşi, m-aş fi alăturat şi eu protestului locuitorilor din Oancea“, a declarat Maricel Popa preşedintele CJ şi al PSD Iaşi, întrebat fiind ce fac consilierii săi din Consiliul Local.

Amintim că, duminica trecută, câteva zeci de oameni şi-au exprimat nemulţumirea pe Esplanada Oancea faţă de acordul dat de primărie pentru construirea unui turn cu 15 niveluri pe o su­prafaţă de aproape 2500 mp de spaţiu verde aflată în partea de jos, spre complexul studenţesc, a Esplanadei. Chiar dacă autorizaţia de construire emisă luna trecută se referă doar la împrejmuirea terenului respectiv, oamenii sunt convinşi că, în scurt timp, primarul o va semna şi pe cea pentru ridicarea turnului înalt de 42 de metri.

Preşedintele Maricel Popa s-a declarat în favoarea păstrării spa­ţiilor verzi existente în oraş, pe fondul poluării excesive a aerului în municipiu.

„Noi avem 14 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor, în timp ce directiva europeană prevede 26 mp“, a spus el într-o conferinţă de presă.

„Din păcate, zona Oancea nu se află în administraţia Consiliului Judeţean, deşi municipiul face parte din unitatea administrativ-teritorială judeţul Iaşi“, a arătat Maricel Popa până unde se întinde jurisdicţia sa.

„Multe PUZ-uri se fac pe sub mână. La viitorul complex de muzee ale literaturii (din clădirea nou renovată din spatele sediului Stării Civile, n.r.), este o porţiune de 20 de metri pătraţi pentru realizarea unei a doua intrări pe strada Vasile Alecsandri. Avem demers din luna februarie. Nici acum nu avem PUZ, că nu ni se poate da. Dar alţii cum de obţin autorizaţii în câteva zile, ca în Oancea?“, a spus Popa.

Cât priveşte consilierii PSD din CL, „le-am sugerat să se opună vânzării de parcuri“, a adăugat şeful CJ, precizând însă că „fiecare are votul lui în buzunar“.

Comentarii