Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Universitatea Craiova

vineri, 28 ianuarie 2022, 23:08
1 MIN
 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Universitatea Craiova

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-1 (1-1), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.

Sepsi OSK a deschis scorul după doar 23 de secunde, prin olandezul Kevin Luckassen, în urma unui luft al lui Gustavo în marginea propriul careu.

Universitatea a egalat destul de repede, printr-un gol ruşinos, marcat cu mâna de atacantul bosniac Elvir Koljic (8), niciunul dintre arbitri neobservând acest fapt evident.

Universitatea putea intra la pauză în avantaj, dar a avut un gol anulat pentru ofsaid, marcat de Andrei Ivan (36) dintr-o poziţie care a părut regulamentară. Koljic a ratat incredibil de două ori cu poarta în faţă (40).

După pauză, gazdele au jucat mult mai bine şi au profitat de erorile echipei din Bănie, olandezul Anass Achahbar înscriind în min. 54, 61, al doilea gol venind după o minge pierdută de Ştefan Vlădoiu în marginea careului propriu.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii