Sfârşitul lumii

A nins. Apoi a fost frig. Apoi iar a nins, dar mai puţin. Şi a fost iarăşi frig. Toate aceste evenimente s-au petrecut în luna ianuarie care, în mod misterios, a fost la ştiri şi în ziare, „cea mai caldă” din istorie. Meteorologia este şi ea poezie. Spectacolul oraşului din cele două zile cât a durat „infernul alb” a fost însă, dincolo de asta, cu adevărat nemaivăzut. Bineînţeles, mai întâi au deraiat tramvaiele şi s-au împotmolit autobuzele. Apoi, maşinile au ieşit toate în stradă să se bucure de fulgii de nea şi s-au împotmolit şi ele, creând pe bulevarde şi străduţe ghirlande nesfârşite de luminiţe de la faruri şi simfonii de claxoane. Trotuarele s-au acoperit, în mod surprinzător, de zăpada care cădea din cer, ca în nicio iarnă de până acum.

Şi totul s-a pornit: infernul alb a pătruns în oase şi în minţi, oamenii au început să strige, să înjure sau să plângă de frică. Neobişnuiţi cu cele ce se întâmplau sub ochii lor, au rămas fără soluţii: Cum ajungem acasă? Cât vom plăti pentru zilele astea la gaz? Nu o să răcim prea tare? Unde am lăsat căciula? Toate aceste întrebărise năşteau din disperare profundă. De cealaltă parte, „autorităţile” tratau problema în mod ştiinţific: în cadrul unor conferinţe ştiinţifice organizate de NASA, probabil, s-a stabilit fără putinţă de tăgadă că dacă vântul bate cu o viteză mai mare de 36 km/h, utilajele de deszăpezire „pot” (sau „trebuie”, nu am înţeles) să fie retrase de pe străzi şi să stea la căldurică. Vor mai fi folosite în iunie, în caz de nevoie. Firmele de ride-sharing (taxiuri nu erau pe stradă, desigur) au procedat şi ele ştiinţific şi au calculat riguros că o cursă care fără ninsoare costă 24,9 lei, ea trebuie să coste cu ninsoare 160 de lei. Formulele ce stau în spatele acestor calcule nu au fost dezvăluite, ele făcând parte din tainele mecanismului economic mondial. Între disperarea oamenilor şi calculul rece al firmelor şi al autorităţilor, primarul dă sfaturi duhovniceşti, intrând în competiţie sapienţială cu Gigi Becali sau Gheorghe Hagi. Îi scrie unei ieşence: „Profitaţi de iarnă, bucuraţi-vă de ea. Viaţa nu este doar politică, ură, interese şi ironii. Viaţa este simplă, dacă încerci să o vezi aşa cum este ea (…) Cere şi ţi se va da, dăruieşte şi vei dobândi”.

Ce concluzii se pot trage după „episodul de iarnă sever”? În primul rând, că suntem foarte fragili. În câteva ore, am fost învinşi de un fenomen meteorologic firesc. Ne-am predat. Doar ne avertizase Pascal: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură”. Dar adăugase şi că, totuşi, e o trestie cugetătoare, ceea ce ne ridică întrucâtva deasupra nenorocirilor care ne pasc. „Infernul alb” de la Iaşi l-ar fi pus pe gânduri pe filosoful francez. Nu a excelat nimeni în actul cugetării în aceste zile. Speriaţi de ecranele înroşite ale ştirilor, de ţiuitul sirenelor şi de faptul că tramvaiele nu respectă orarul pe care nu l-au respectat niciodată, oamenii au ajuns în pragul disperării. Nu au găsit soluţii şi nu au beneficiat nici de liniştea interioară a primarului. A doua zi, când urgia a mai trecut, şoferii s-au aruncat fără milă asupra locurilor de parcare deszăpezite cu trudă de alţii. „Infernul alb” a devenit „infernul negru”, zăpada colorându-se murdar de la ţevile de eşapament şi de la poluare. Disperarea s-a preschimbat în tristeţe simplă. De la volanul maşinilor au răzbătut înjurături grele adresate şoferilor care aglomerează şi murdăresc oraşul. Înjurăturile s-au întâlnit voioase în văzduhul îngheţat; nimeni nu a fost scutit de ele. Drumarii au ieşit curajoşi pe stradă în miezul zilei, blocând traficul şi primind cu stoicism apostrofările drumeţilor.

Speriaţi de ce poate să le provoace zăpada într-o perioadă în care „spitalele sunt pline” de viroze şi fracturi, scârbiţi de urâţenia mormanelor de zăpadă, grăbiţi spre locul de muncă şi bombănind constant, toţi aşteaptă să treacă iarna. După o săptămână de primăvară cu temperaturi ridicate, totul poate să revină la normal: autorităţile vor începe pregătirile, ca viscolul de peste un an să nu îi ia pe nepregătite, iar cetăţenii „simpli” vor visa din nou la frumuseţea sărbătorilor de iarnă, când ninge şi e frumos afară.

Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi