Simboluri alimentare

► Puţin – sau prea puţin în discursul public – despre alimentul cu adevărat specific românilor pentru zilele de la sărbătorirea Învierii, atât în noianul de sfaturi şi recomandări din emisiuni de sezon de la diferite canale de televiziune susţinând, parcă, obligativitatea, cel puţin ciudată, a desfătării culinare (!) de Sfintele Paşti. Dar şi în reţinutele abordări din astfel de emisiuni, de compătimire a celor nevoiaşi, însă numai pentru motivul că nu vor avea pe masă "tradiţionalul miel de Paşte", care s-a scumpit!

► Or, pentru români, creştini ortodocşi, pasca a fost (şi pentru cei mai mulţi rămâne) simbolul alimentar, din perspectivă rituală, al acestei sărbători, de vreme ce, în ipostaza primordială, de pâine sfinţită care se împarte în biserică după slujba Învierii, aceasta se numea chiar paşti, după cum apare şi în "Cartea cu învăţătură" (1581) a diaconului Coresi: "Derept aceea şi noi să ne nevoim … a ne cumineca cu acelea paşti de la Hristos" (după Dicţionarul Academiei). Aceeaşi funcţie simbolică are, în afara ritualului bisericesc direct, coptura sfinţită de preot după slujba Învierii pe care oamenii o duceau acasă.

► Ţin minte, din copilăria mea dintr-un sat din zona Sucevei, cele două şiruri de credincioşi ce se formau după slujbă, de la intrarea în biserică până la ieşirea din curtea acesteia, străjuind panerele folosite numai de Paşti, în care, pe frumoase şervete cusute în casă, trona pasca masivă, formată dintr-un colac împletit în patru (plasat pe o foaie de aluat) şi al cărui spaţiu interior, umplut cu brânză preparată în mod special, era împărţit, în formă de cruce, de două împletituri mai subţiri. Pregătite pentru sfinţit, alături de pască, se mai puneau ouă roşii, o bucată de caş şi una de slănină afumată, câte o legăturică cu sare şi cu zahăr (păstrate de leac în diferite situaţii de peste an), câteva sfărâmături dintr-un colac de la Crăciun, pentru a se da în dimineaţa de Paşti în mâncarea vitelor (aceeaşi destinaţie având-o şi cojile a două-trei mere, sfinţite şi ele). Şi cam acestea formau blidul dus la biserică pentru sfinţit!

► Întorşi acasă, cu lumânările aprinse, după sfinţirea blidului, ne clăteam pe faţă în ligheanul cu apă proaspătă în care mama punea un ban de argint şi un ou roşu (fără desene sau înflorituri!), cele două culori având aceeaşi semnificaţie ca şi cele ale mărţişorului, curăţenia sufletească şi sănătatea. După ce ne făceam cruce la icoane, gustam din pasca şi din celelalte alimente sfinţite, apoi mâncam şi alte alimente de frupt, prima dată după postul mare!

► Mielul, impus, acum, ca tradiţional, din optica mass-mediei, era doar o întâmplare: la ţară, pe la noi, nimeni nu tăia miei special pentru masa de Paşti, dar alimentul nu era exclus, dacă sărbătoarea se nimerea atunci când se tăia vreun berbecuţ "de căciulă". Oricum, nu se tăiau, aşa, pentru asezonarea meniului, mieluţe, ce reprezentau înmulţirea turmei. Deci, în linii generale, în afara zonelor preponderent pastorale, mielul de Paşti este un obicei… târgoveţ, lansat prin comerţ şi exacerbat publicitar. Iar, în legătură cu regretele culinare televizate, te miri că de la niciunul dintre cei intervievaţi tv, de regulă persoane în vârstă, nu s-a înregistrat vreo remarcă în legătură cu faptul că această carne este destul de greu digerabilă şi chiar toxică! Şi oare cât se… aranjează lucrurile, dacă este vorba de (tradiţional-ieşeneasca!) "pastramă de oaie de la Cimpoeşu", atestată MADR? (/agrointel.ro/)

► Se spune că vulpea, când nu ajunge la struguri, zice că sunt acri, dar nu despre asta este vorba în cazul de faţă; în spiritul binelui public, este normal să fie păstrată măsura în toate şi, pentru propria-ne demnitate, să rămânem în dialog, peste timp, cu obiceiurile şi trăirile strămoşilor. Căci, altfel, exagerările duc la ridicol. Cred că, în afară de cea cu brânză, lumea mai ştie de pasca cu smântână, o adevărată delicatesă, şi poate chiar de cea cu orez, evocată şi de Topîrceanu, în poezia "La Paşti". Dintr-o listă, mai veche, de "produse alimentare tradiţionale pentru judeţul Iaşi", aflam însă că o bunătate de panificaţie ce ar fi binemeritat acest statut a fost "Pasca cu ciocolată"! Tot "produs hand-made", specie pe care se insistă în ultimul timp, în spirit cumva european (în pofida Brexitului).

► Dar nu, pasca nu a dispărut din vocabularul public; s-a refugiat însă în reţete de pe internet, din care putem afla diverse minunăţii; de exemplu, faptul că "pasca este un desert tradiţional de Paşte", că "sunt mai multe opinii despre ce simbolizează" (dacă suntem curioşi ni se lasă posibilitatea de "a căuta"), printre cele "festive", "delicioase", fiind şi aceea "fără aluat" (eventual de la vreun "Masterchef").

PARDON! Poate aţi… frecventat?

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi