Sindicatul

Poliţiştii din sindicatul Europol s-au revoltat. Au aflat că, potrivit unui document, chipurile secret, al Poliţiei Române, ar trebui să dea amenzi tuturor celor care încalcă regulile şi legile în vigoare. Cu cât mai multe amenzi, cu atât mai bine – căci statisticile arată că numărul fărădelegilor a explodat în ultimii ani, ca efect atât al pandemiei (ce a adus înapoi în ţară „studenţii” de la drept!), cât şi al eliberării timpurii ori chiar iertării infractorilor periculoşi de vechea guvernare PSD-ALDE-UDMR.

Europoliştiştii au reacţionat vehement, fiindcă au tras concluzia (corectă) că numărul de amenzi aplicate poate fi interpretat şi ca un indicator de performanţă. Or, ineficientul guvern Cîţu ne tot promite că salariile şi mai ales sporurile bugetarilor vor fi, în sfârşit, corelate cu activitatea desfăşurată, competenţa şi performanţele angajatului. Dar până acum nu s-a întâmplat ceva dătător de speranţe în această privinţă.

Grav este faptul că, în condiţiile de mai sus, miliţienii din Europol au ameninţat că vor refuza să-şi mai facă meseria, pentru care sunt de altfel plătiţi regeşte. Cum la capitolul prevenirea şi combaterea infracţiunilor stau cu mult mai prost decât la capitolul amenzi, apare întrebarea pentru ce naiba primesc salariu indivizii ăştia? Başca, sporuri dintre cele mai generoase. Din câte ştim, strânsa prietenie cu clanurile de interlopi, colectarea şpăgii şi şmenurile cu banii sindicaliştilor nu apar în fişa postului.

Ca şi alte sindicate din România, Europol îşi dezvăluie periodic latura profund antireformatoare. Construite ca nişte grupuri de interese şi presiune, conduse de indivizi unşi cu toate alifiile, cu conexiuni utile în politică, dar şi dincolo de ea, multe sindicate (din sănătate, educaţie, administraţie etc.) au o unică solicitare: venituri mai mari pentru angajaţi, fără să ofere însă absolut nimic la schimb. Şmecheria ar beneficia de un damf de justificare, dacă domeniile de mai sus ar merge brici, dar taman ele reprezintă ciuma statului român. Aici sunt angajate claie peste grămadă rudele incapabile ale politicienilor, aici se dau tunurile cu banii statului, aici se cheltuieşte enorm per capita fără niciun rezultat notabil. Cum să nu preferi binefăcătorul status quo?

Când mai şi vezi cum mulţi dintre liderii sindicali ajung ulterior parlamentari, ori chiar miniştri, înţelegi cum duhoarea PSD a îmbolnăvit aproape mortal inclusiv această zonă social-revedincativă, altminteri esenţială în propăşirea unui stat.

Să ne amintim cu nostalgie vremurile idealiste de după 1990, când sindicate abia înfiinţate, mişcări studenţeşti ori organizaţii profesionale, inclusiv din armată (vă mai spune ceva CADA?), militau pentru îndepărtarea securiştilor şi bolşevicilor din structurile de putere. Lipsite de sprijin popular – vedetă era atunci doar „reformatorul” Ion Iliescu – toate aceste demersuri au eşuat unul câte unul.

Revenind la Europol şi la lipsa de chef a miliţienilor de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu, e de aşteptat ca exhibiţiile ilegale (dar nepedepsite) ale unor caraghioşi ca sora Şocoaca şi fratele Teodosie să reprezinte doar preludiul tragicomic al unui nou val masiv de infracţiuni. Uimitor cum doar interlopii îşi depăşesc planul an de an! Şi nici măcar nu primesc sporuri de la stat pentru asta. Doar protecţie!