Suferinţa unor oameni anchetaţi pe nedrept

Tudorel Toader le-a pus gând rău procurorilor care nu obţin condamnări definitive în dosarele pe care le instrumentează. Ministrul Justiţiei visează la o listă a ruşinii cu magistraţii ale căror anchete se finalizează cu achitări. “Probabil că va veni vremea în care să vedem o evidenţă riguroasă a celor care au fost anchetaţi, arestaţi, deţinuţi eventual şi ulterior achitaţi necondamnaţi. Să ştim şi noi un tablou al românilor care au suferit pe nedrept. (…) Dar ăla care a făcut represiunea asta nedreaptă nu trebuie să-l ştim şi pe ăla?”, a declarat, deunăzi, ministrul.

Rata achitărilor în România e încă sub media europeană (daţi o căutare pe google), iar numele procurorilor „problemă” pot fi aflate de oricine e cu adevărat interesat. Faptul că ministrul Justiţiei propune o secţiune de site separată în care să apară numele şi, presupun, fotografiile procurorilor care au dat „chix” e o formă de intimidare golănească, o presiune directă pe umerii anchetatorilor. Ce înseamnă că au dat „chix” iar nu e clar. De la ce rată de achitări în sus un procuror îşi câştigă „dreptul” să fie făcut de râs pe site-ul ministerului sau pe zidurile instanţelor? Sau contează, poate, numele celui anchetat şi apoi achitat? Ceva de genul, un ministru achitat, egal doi primari achitaţi, egal zece şuţi achitaţi. La cât de politice au devenit mesajele lui Toader de la o vreme, probabil greutatea achitării va ţine cont şi de partidul fostului inculpat.

Altfel, cu excepţia precizării că „trebuie să-l ştim şi pe ăla” (limbaj de profesor, rector, doctor, ministru), Toader a ţinut din nou o pledoarie despre suferinţa celor care sunt urmăriţi penal/trimişi în judecată pe nedrept.  E un mesaj care în ultimul an a devenit cheia de boltă a discursului anti-DNA promovat de PSD-ALDE şi presa de partid. Câte au tras săracii oameni de pe urma anchetelor ca în final să fie achitaţi. Păi câte au tras (?), că eu nu ştiu vreun exemplu de lider politic/ om de afaceri achitat care să-şi fi nenorocit viaţa în cei trei-patru ani de umblat prin tribunale. Exemplele cu notorietate susţin mai degrabă teza contrară. Achitat în primă instanţă, Ludovic Orban şi-a îndeplinit marele vis de a prelua şefia PNL. După achitarea definitivă, a fost invitat să discute cu Angela Merkel. Pe toată perioada anchetei a cântat vesel la chitară pe la televiziuni. Victor Ponta, achitat (nedefinitiv) în dosarul Turceni-Rovinari? Aţi remarcat vreo schimbare la fostul premier între septembrie 2015 când a fost trimis în judecată şi perioada următoare? Pare genul care noaptea bocea în pernă că i-a făcut DNA dosar? Din contră, parcă a fost ceva mai dezinvolt (peiorativ) ca premier şi şef al PSD. Funcţii pe care, atenţie, nu le-a pierdut ca urmare a dosarului (demisie după #Colectiv, apoi învins de Dragnea). Mai în glumă, mai în serios, dosarul penal i-a oferit chiar un plus de credibilitate printre baronii PSD, o garanţie că e un om de-al casei. Iar o achitare definitivă îi va oferi lui Ponta platforma ideală să-şi relanseze cariera politică. La fel cum, dacă Dragnea va fi achitat (degetele încrucişate), va putea emite pretenţii la fotoliul de premier. Un şut în fund, doi paşi înainte.

Aş putea înţelege drama prin care trec liderii politici sau oamenii de afaceri puşi pe nedrept sub acuzare dacă, asemenea altor meleaguri, ar merge zilnic cu metroul sau bicicleta la serviciu şi lumea i-ar scuipa pe stradă. Dar din spatele geamurilor fumurii ale unor lighioane 4X4 nu trezesc nicio empatie. Ca să nu mai spunem că mizele mari (funcţii politice/ afaceri pe bani grei) presupun riscuri pe măsură, inclusiv inerentele erori ale unui sistem judiciar imatur. (DNA nu şi-a serbat încă majoratul. N-are nici buletin dacă excludem perioada Năstase).

PS: Tudorel Toader şi-ar recăpăta prezumţia de bună-credinţă, nu pe cea de avocat al marilor corupţi, dacă ar demonstra prin statistici că oamenii simpli sunt principalele victime ale parchetelor. Că „abuzurile” procurorilor  se îndreaptă preponderent spre nişte neica nimeni fără apărare, că tind să devină regula sau depăşesc normele internaţional admise. Până atunci, rămâne un simplu dirijor al unui cor de bocitoare care cântă partituri scrise prin ţări exotice sau închisori cu aer condiţionat.