Supraaglomerare la spitalul de la Grajduri: pe fiecare două locuri stau trei pacienţi periculoşi

miercuri, 19 mai 2021, 01:55
2 MIN
 Supraaglomerare la spitalul de la Grajduri: pe fiecare două locuri stau trei pacienţi periculoşi

Managerul de aici şi-a recâştigat postul la concurs cu un proiect de extindere a spaţiului destinat bolnavilor

 

Victor Idricianu (FOTO) rămâne manager al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri, după ce zilele trecute a fost finalizat concursul pentru ocuparea acestui post. Acesta a rămas singurul candidat după ce dosarul contracandidatei sale, Gabriela Ciolpan, a fost respins din cauza lipsei unor documente necesare. Prezentarea proiectului de management a avut loc luni, la această etapă, Idricianu fiind notat cu 9,41. În proiectul său, acesta a subliniat principalele probleme ale unităţii, legate de vechea problemă a supraaglomerării, şi a propus soluţii pentru rezolvarea a câteva dintre acestea. Una dintre problemele prioritare este legată de extinderea spaţiului de cazare al pacienţilor internaţi în spital. În momentul de faţă, spitalul are o capacitate de 240 de paturi, însă sunt internaţi 395 de pacienţi, cu 155 (40%) mai mulţi decât ar trebui. Acest lucru este cauzat de faptul că aici internarea se face doar prin hotărâre judecătorească, aici fiind pacienţi cu afecţiuni psihice deosebit de grave, care reprezintă un pericol pentru ei şi pentru societate, internaţi în baza unor sentinţe penale definitive pentru omoruri, viol, tâlhărie, dar care atunci când au comis faptele nu au avut discernământ, conform expertizelor medico-legale psihiatrice.

Pentru a extinde spaţiul de cazare pentru pacienţii internaţi se are în vedere reabilitarea pavilionului unde funcţiona spălătoria şi transformarea sa în pavilion administrativ, iar acesta din urmă să devină pavilion pentru pacienţi după mansardare şi modernizare. Ulterior, este nevoie ca pavilioanele să fie incluse în structura organizatorică a spitalului şi să fie angajat personalul necesar. 

Citește și: Trei supraveghetori la 100 de pacienţi periculoşi. Iadul de la Grajduri

Comentarii