Taberele mele

Făcând ordine, evident că mai găseşti una, alta. Chestii de pe vremuri. Cum ar fi o ilustrată (fostă într-un plic) marca UNICEF (Printed in the Federal Republic of Germany!? – cum o fi ajuns la mine?), înfăţişând o „Iesle… sculptură în lemn, artă populară nigeriană”! Transcriu textul scrisorii în traducere:

„Năvodari, 18 VI ‚75

Dragi părinţi

Mai întâi vreau să vă transmit că sunt sănătos. Este foarte frumos aici. Suntem 24 de copii într-o cameră, doar că aceasta e despărţită de un zid fără uşă [dacă pricepe cineva geometria camerei, îl felicit 🙂 ]. Primim mâncare bună. Aici sunt foarte mulţi copii, din multe judeţe. Suntem foarte aproape de mare. Azi am făcut pentru prima oară baie [în mare, se subînţelege]. În camera noastră mai este Knuff Mathias din Amnaş, şi încă doi băieţi din Dobârca [Dobring, sat vecin cu Großpold/Apoldu de Sus]. Aici e vreme frumoasă. Începând de azi mergem în fiecare zi tot mai mult să facem baie. Scrieţi-mi! Vă doresc sănătate.

Multe salutări de la

Mischi”

Mda, e limpede că scrisul încă nu mă „trăda” drept viitor scriitor. Altfel, aceasta a fost a treia mea tabără, ultima din generală, după clasa a 7-a (încheiată la Apoldu de Sus – a opta aveam s-o închei la Sibiu) – şi prima oară când am ajuns să văd marea. Tabără gratuită, eligibili fiind copii cu rezultate foarte bune la şcoală pe de-o parte, cu părinţi având venituri/ salarii mai mici, pe de alta, dacă bine ţin minte. Amintiri concrete de la Năvodari? Doar atât: că, fiind eu, deşi relativ mic de statură, printre băieţii mai mari (de, terminasem a 7-a), am fost solicitaţi să facem zi de zi câte un cordon în mare, la câţiva metri de plajă, astfel încât să nu se avânte vreun ţânc ori vreo ţâncuţă în larg…

Prima mea tabără? La Cisnădie!? În vacanţa de iarnă!? Nu ştiu cum am ajuns eu să merg în tabăra aia, de ce, în plus la doi paşi, la circa 40 km de la Apoldu de Sus? Eram într-a 5-a, pentru prima dată plecat singur de acasă, în prima tabără, deci, din care atât ţin minte: că nu mi-am dorit decât zi de zi să se termine odată tabăra aia şi să ajung iar acasă! În rest: nicio amintire. Habar n-am ce făceam pe acolo, pesemne că dorul de casă şi niscaiva lacrimi amare vărsate au îngropat, au şters toate cele.

În fine, a doua mea tabără a fost după a 6-a, deci în 1974. La Şugaş Băi. La munte, undeva în Covasna (abia zilele trecute, verificând staţiunea, am văzut că e la ca. 10 km de Sf. Gheorghe!). Trebuie să fi fost undeva pe la sfârşit de iulie ori prin august, căci din tabără aia ţin minte că era plin de zmeură de pădure pe acolo şi că puteam să culegem (cine dorea) zmeură şi s-o ducem la punctul de colectare, unde ni se cântărea şi ni se plătea la preţul stabilit „recolta”. Vă daţi seama? Eram gratis acolo şi, hărnicuţ fiind, am mai plecat şi cu bani câştigaţi acasă! Că de cheltuit, nu ţin minte să-i fi putut cheltui undeva pe ceva. Nici nu ştiu dacă vom fi fost într-o excursie măcar la Sf. Gheorghe. Poate c-am fost.

În liceu, apoi, n-am fost decât în trei rânduri într-o tabără de schi (în vacanţa de iarnă), organizată strict pentru elevii Liceului Brukenthal, la Cabana Prejba (în Munţii Lotrioarei).

Ca student, devenind eu din anul II (1985-1986) redactor la revista studenţească Dialog (editată de UAIC), am fost în trei aşa-numite tabere de presă: la Slănic Moldova, în 1986, la Izvorul Mureşului, în 1987, şi la Buşteni (1988). Amintiri? Ni se dădeau filme faine, de nevăzut prin cinema-uri (aşa a fost mai ales la Slănic Moldova, dacă nu mă-nşală memoria, unde am văzut Fragii sălbatici de Ingmar Bergmann ori King and Country de Joseph Losey…). Aceste tabere, desigur, se voiau unele de educare politică, aveau loc diverse prelegeri, chestii, dar, în ciuda înrăutăţirii serioase a situaţiei din România ceauşist-comunistă, cei care participam la ele ne bucuram de aerul de munte (interesant că toate cele trei tabere au avut loc în câte o staţiune montană), de peisaje, tot ce n-avea treabă cu comunismul…

În fine, hai să amintesc şi singura tabără în care am fost din poziţia de profesor: în 1989, nefiind diriginte, am fost convins să merg pe post de profesor-însoţitor (nu singur, ci şi cu profesorul de desen, un ungur tare simpatic şi cu simţul umorului) cu elevii Şcolii Generale Nr. 6 din Zalău în tabără (ca un făcut: tot la munte!). La Chirui Băi (Kirulyfürdő), în judeţul Harghita. Amintiri? Curgea peste tot apă minerală, pietrele din râuleţe şi pârâuri erau roşii-ruginii din cauza asta. În programul zilnic se afla, dimineaţa, înviorarea: hai-vai-vaiul pe pământ, că n-avea nimeni chef de exerciţii de înviorare, autoritatea mea (nefiind nici măcar dirigintele vreunora dintre elevi) era minimă, ieşeau câţiva aşa, parcă din milă pentru mine. Altceva? Nimic. Poate am notat ceva în jurnal (parcă da), dar nu-l am la îndemână. Aşa că închei aici, cu speranţa că vor fi fiind cititori cărora rândurile astea le vor trezi la rândul lor nişte amintiri din „Epoca de aur”.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist