Titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Politehnica ieşeană unui reputat chimist

marți, 17 septembrie 2019, 01:57
2 MIN
 Titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Politehnica ieşeană unui reputat chimist

Senatul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Antonio Marzocchella, de la Universitatea „Federico II” din Napoli, Italia, în cadrul unei şedinţe festive care a avut loc ieri, în Sala de Conferinţe a TUIASI, de la ora 11.00.

Şedinţa a fost condusă de conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne, preşedintele Senatului, care a precizat, în deschiderea evenimentului, că universitatea are marele privilegiu de a-l primi în comunitatea academică pe cunoscutul profesor Antonio Marzocchella, specialist în sisteme chimice şi biotehnologie.

„Acest titlu reprezintă cea mai înaltă distincţie oferită de Senatul TUIASI personalităţilor care s-au remarcat într-o activitate deosebită şi au realizări remarcabile în domeniul cercetării ştiinţifice, în domeniul didactic şi care au avut contribuţii importante în dezvoltarea relaţiilor cu universitatea noastră”, a punctat preşedintele Senatului în discursul său.

Antonio Marzocchella este profesor de Sisteme Chimice şi Biotehnologice în cadrul Facultăţii de Inginerie, Departamentul de Inginerie Chimică, Materiale şi Producţie Industrială din Universitatea „Federico II”, Napoli, Italia (L’Università degli Studi di Napoli „Federico II”) fondată de împăratul Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman la 5 iunie 1224, fiind una dintre primele universităţi din lume şi cea mai veche universitate laică.

După momentul decernării diplomei şi medaliei aniversare a universităţii, profesorul Antonio Marzocchella a făcut o scurtă prezentare a universităţii sale şi a relaţiilor întemeiate şi dezvoltate cu TUIASI în decursul anilor. Acesta a mulţumit comisiei care a luat decizia de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa şi a spus că este o plăcere şi o bucurie să primească această distincţie.

„Am vorbit în această dimineaţă şi am încercat să răspundem la întrebarea, de ce am primit eu acest titlu? Cred că este şi un semn al vârstei, că devin mai bătrân. Dar vârsta creşte oportunitatea de a întâlni oameni cu mintea deschisă în toată lumea”, a subliniat profesorul Antonio Marzocchella.

Comentarii