Toader Tudorel nu naşte dileme precum William Barr

Raportul acestuia din urmă privind imixtiunea rusească în favoarea preşedintelui Trump în alegerile prezidenţiale din 2016 se aşteaptă să fie lansat de la o zi la alta. Barr ar putea decide ca raportul să nu fie făcut în totalitate public. În ochii unora, asta ar însemna să fie îngropat.

Percepţia că cine stăpâneşte Justiţia deţine puterea nu e nouă. Depinde însă de soliditatea mecanismelor democratice dacă aceasta chiar se întâmplă. În Statele Unite, separarea Justiţiei de celelalte puteri ale statului e o trăsătură esenţială a sistemului democratic. Alterarea independenţei actului de justiţie este un zid peste care nu se trece. Sau, cel puţin, nimeni nu a trecut până acum, în istorie. Nici măcar Donald Trump. Când comentatorii abordează problema înlăturării sale de la putere, argumentul invocat cel mai des ca fiind decisiv este obstrucţionarea Justiţiei. Cu toate acestea, când Trump l-a numit pe William Barr în funcţia de procuror general, adică de cea de şef al Departamentului de Justiţie, presa a comentat despre intenţia preşedintelui de a numi pe cineva care se va supune voinţei sale.

Raportul procurorului Robert Mueller privind imixtiunea rusească în alegerile prezidenţiale este o bombă care ticăie. Unii comentatori îl consideră un al doilea Watergate. Alţii, între care şi reporterul Watergate Bob Woodward, consideră că afacerea care a dus la înlăturarea lui Richard Nixon a fost o miniatură în comparaţie cu aşa-numita coliziune a campaniei electorale a lui Trump cu afaceri ruseşti încâlcite de putere, influenţă la cel mai înalt nivel, şi bani. Una dintre temele de dezbatere publică din ultimele săptămâni este dacă raportul va fi făcut public şi, dacă da, în ce proporţie. Va face procurorul general al SUA, William Barr, jocul lui Trump, cel care l-a numit în funcţie după ce fostul şef de la Justiţie, Jeff Sessions, a fost forţat de către Preşedinte să demisioneze? Barr a mai fost procuror general al SUA doi ani sub George Bush, iar în anii 70 a activat în CIA pentru scurt timp. Imaginea sa este aceea a unui oportunist. Când a fost audiat de Congres în vederea confirmării în funcţie, lui Barr i-a fost chestionată independenţa. Barr a confirmat unitatea de vederi cu Trump în privinţa imigraţiei – fiind un adept radical contra imigraţiei de orice fel şi un apărător al zidului cu Mexic. Barr a fost întrebat dacă ar încarcera jurnaliştii pentru a-i împiedica să-şi facă treaba. Încarcerarea lor ar fi doar soluţia ultimă, a spus Barr semănând perplexitate – dat fiind că Trump consideră presa duşmanul numărul unu al americanilor. Barr s-a distanţat însă de Trump în problema anchetei lui Muller. El a declarat că îl va lăsa pe procuror să îşi termine ancheta şi va demisiona dacă vreun reprezentant al puterii politice va încerca să stopeze o investigaţie. În timp ce Trump declară ancheta imixtiunii ruseşti o vânătoare de vrăjitoare politice, Barr o consideră îndreptăţită. El a afirmat însă că, foarte probabil, nu întreg raportul va fi făcut public, ceea ce contravine sondajelor de opinie potrivit cărora peste 68% din americani vor ca raportul să fie dat publicităţii. O ţinere a raportului sub cheie i-ar diminua impactul.

Pentru împrospătarea memoriei, procurorul Robert Mueller a fost desemnat de către şeful adjunct al Departamentului de Justiţie al SUA, Rod Rosenstein, să conducă ancheta imixtiunii ruseşti, anchetă ce fusese demarată de fostul şef al FBI, Jeff Comey. Numirea lui Mueller a devenit necesară după ce Comey a fost concediat de către Donald Trump, iar şeful Departamentului de Justiţie de atunci, Jeff Sessions, s-a recuzat, fiind suspectat el însuşi de implicaţii neortodoxe cu cercurile ruseşti. Numirea lui Mueller a fost consemnată de presă drept o consecinţă ironică a concedierii lui Comey, un fel de efect de bumerang. La 72 de ani, Mueller are reputaţia unui sfinx: voinţă de fier, agilitate de tigru, integritate de nezdruncinat. A fost al doilea cel mai longeviv şef al FBI din istoria SUA, a condus FBI în timpul atentatelor teroriste, a luptat în Vietnam în armata navală, a absolvit Dreptul la Princeton. A condus ancheta imixtiunii ruseşti cu o abilitate desăvârşită şi în discreţie totală. A avut o echipă de colaboratori de monolit – presa comentând despre lipsa oricărei scurgeri de informaţii din interior. O serie de aliaţi puternici ai lui Trump au fost condamnaţi la închisoare ca urmare a investigaţiei sale, în frunte cu fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen, şi fostul său consilier de campanie, George Papadopoulos. Mueller are alura unui cavaler al dreptăţii, într-un moment în care vulnerabilitatea mecanismelor democratice a devenit o temă de îngrijorare în America.

Păstrând proporţiile, Laura Codruţa Kovesi are ceva din aura neclintitului Mueller. Eroismul lui Kovesi este cumva chiar mai remarcabil în mediul instituţional ostil din România. Kovesi e procuroarea anti-corupuţie într-o ţară fruntaşă în topul corupţiei la nivelul UE şi în cel mondial. Potrivit indicelui corupţiei, România e mai coruptă în 2018 decât în 2017. La nivelul UE, ne întrec la corupţie doar Ungaria, Grecia şi Bulgaria. La nivel mondial, am coborât cu trei locuri în topul celor mai puţin corupte ţări, la egalitate cu Malaezia şi Cuba. Kovesi e cunoscută şi opiniei publice străine, prin articole apărute în New York Times sau Politico, în care se evidenţiază rolul său în investigarea a numeroase cazuri ale marilor corupţi, printre care politicieni de prim rang în frunte cu Liviu Dragnea. Protestele din Bucureşti provocate de tentativa Parlamentului de a decriminaliza corupţia au avut ecou în toată lumea. Ştirile din Europa de Est nu răzbat în general până la publicul obişnuit din America, comparativ cu ştirilr din lumea arabă ori America Latină. Însă am primit, personal, multe întrebări pe tema protestelor din Bucureşti de sprijinire a luptei anti-corupţie a Codruţei Kovesi. Nominalizarea ei la funcţia de procuror-şef al Parchetului European este nu doar o onoare pentru Kovesi, cât mai ales o recrutare profitabilă şi inteligentă pentru UE.

Încercând să îi submineze ascensiunea europeană a Codruţei Kovesi, ministrul Justiţiei, Toader Tudorel, s-a pus încă o dată într-o postură ridicolă, etic- chestionabilă, dar nesurprinzătoare. Din păcate, Toader Tudorel nu mai naşte dileme precum Willam Barr. Nici nu declară, ca Barr, că va demisiona din funcţie dacă cineva va încerca să oprească o anchetă în desfăşurare. Toader va rămâne în istorie ca cel care s-a dat de ceasul morţii să convingă opinia publică şi presa că amfitrioana luptei anti-corupţie din România subminează de fapt instituţiile democratice pe care el, un independent politic, ar dori să le întărească în numele legii. Pfiu! Propunerea lui Kovesi la conducerea Parchetul UE a reaprins întrebarea: oare când Toader va părăsi tronul de la Justiţie? A scandalizat o ţară întreagă. Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut şi el să demisioneze. I-au cerut-o voci de la Universitatea "Cuza". Sau voci ale societăţii civile, precum grupul RESET. Acum vreo două luni am primit o invitaţie, de a adera la o scrisoare a absolvenţilor de la "Cuza" care cer demisia de onoare a lui Toader Tudorel din funcţia de rector. Dincolo de imperfecţiunile acestei iniţiative, ea este un gest democratic admirabil. Include speranţa că mecanismele democratice pe care Tudorel susţine că le "păzeşte” de Codruţa, vor triumfa în faţa politicianismului şi intereselor din mediile puterii. Reset, Domnule Toader. Reset.

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, este Scientific Integrity Associate în cadrul Duke Office of Scientific Integrity