Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au murit după ce la masă li s-a servit peşte

miercuri, 22 noiembrie 2023, 22:08
4 MIN
 Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au murit după ce la masă li s-a servit peşte

Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au murit şi un altul este în stare gravă, după ce toţi cei internaţi au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire, anunţă Ministerul Sănătăţii. Alţi 20 de pacienţi vor fi transferaţi la Spitalul din Bârlad.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Podul Înalt" al judeţului Vaslui au anunţat că ISU a fost solicitat să asigure transportul unor pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni către Spitalul Municipal "Elena Beldiman" Bârlad.

 ”Din primele informaţii, pompierii trebuie să asigure transportul a douăzeci de pacienţi. Transportul pacienţilor va fi asigurat cu o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), o ambulanţă SMURD tip C1 (TIM) şi un microbuz aparţinând ISU Vaslui. De la ISUJ Iaşi se deplasează către Spitalul Municipal Bârlad o ambulanţă SMURD tip C1 (Terapie Intensivă Mobilă) şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple”, a arătat sursa citată.

 Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui au intervenit, miercuri, pentru preluarea a patru bolnavi cu simptomatologie digestivă, de la Spitalul din Murgeni. Trei pacienţi se aflau în stop cardio-respirator şi nu au mai putut fi resuscitaţi.

 ”Ambulanţa Vaslui a intervenit în cursul acestei zile de 4 ori la Spitalul Murgeni în decurs de câteva ore. Mai întâi pentru un bărbat de 45 de ani ce trebuia transferat la Spitalul Bârlad cu suspiciunea de gastroenterocolită. Pacientul a fost găsit de echipajul SAJ în stop cardio-respirator. Împreună cu alt echipaj cu medic s-au efectuat manevre de resuscitare, fără succes, fiind apoi declarat decedat. A doua solicitare a fost pentru un bărbat de 68 cu acelaşi diagnostic. A fost transferat în stare gravă la Spitalul Bârlad. A treia solicitare a fost pentru o femeie în vârstă de 50 de ani, găsită în stop cardio-respirator. Nici aceasta nu a răspuns la resuscitare, fiind declarat decesul. A patra solicitare este acum în desfăşurare. Este un bărbat de 54 de ani aflat în stop cardio-respirator. Două echipaje SAJ efectuează acum resuscitare”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

 La ora transmiterii acestei ştiri, autorităţile din Valsui organizează transferul altor 20 de pacienţi internaţi la Spitalul Murgeni, care prezintă simptomatologie digestivă.   ”Transferul este coordonat de ISU Vaslui şi va fi efectuat cu ambulanţa de victime multiple şi două ambulanţe SAJ”, au precizat reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Vaslui. De asemenea, de la Iaşi se deplasează spre Murgeni o ambulanţă de victime multiple şi o ambulanţă de terapie intensivă pentru o posibilă agravare a situaţie.

Ulterior, in jurul orei 22:40, medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, a declarat, miercuri seară, pentru News.ro că 27 de pacienţi cu simptome specifice bolii digestive sunt transferaţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni la Spitalul din Bârlad.  Conform acestuia, misiunea de la Spitalul Murgeni nu se încheie odată cu transferul celor 27 de bolnavi, iar echipajele rămân în alertă, în condiţiile în care la Spitalul de la Murgeni sunt internaţi peste o sută de bolnavi cu afecţiuni psihiatrice. Conform lui Dan Ungureanu, până la ora transmiterii acestei ştiri au fost confirmate trei decese în rândul pacienţilor de la Spitalul Murgeni pentru care s-a intervenit în cursul după-amiezii şi serii de miercuri.

 COMUNICAT MINISTERUL SANATATII: La ora 18:30, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au fost anunţaţi verbal de DSP Vaslui, referitor la o situatie gravă apărut la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat în subordinea primăriei din localitate. În cursul zilei de 21 noiembrie, toţi pacienţii şi o parte din personalul spitalului au consumat alimente furnizate de o mănăstire din apropiere, pe baza de peşte”, a transmis MS. Până în momentul de faţă s-au înregistrat 3 decese şi 1 pacient în stare grava e internat la Spitalul din Bârlad. Ministerul Sănătăţii a organizat, imediat dupa informare, o celula de criză care a dispus transferul tuturor pacienţilor simptomatici la spitalul din Bârlad, unde există asistenţă medicală de terapie intensivă, precum şi preluarea de probe biologice şi de aliment pentru analiza toxicologică la IML Iaşi. Probe din alimente au fost preluate şi directionate de asemenea către INSP – Centrul de Sanatate Publica din Iasi pentru analize microbiologice”

Comentarii