De Business

Punem punctul pe știi

Advertorial

Tu ai un fond de urgență? Iată de ce ar trebui să ai unul (P)

joi, 01 septembrie 2022, 07:31
4 MIN
 Tu ai un fond de urgență? Iată de ce ar trebui să ai unul (P)

Viața este surprinzătoare, nu-i așa? Nu avem cum să facem previziuni exacte a ceea ce se va întâmplă cu finanțele noastre, în special atunci când mediul exterior devine din ce în ce mai incert. Fondul de urgență dar și investițiile nu mai sunt o opțiune în condițiile în care trăim în ultimii ani, ci este mai degrabă un ”must”.

Nesiguranța a existat dintotdeauna iar tu nu te poți baza, decât pe ceea ce poți chiar tu face, pentru a-ți asiugra un viitor mai sigur.

Dacă în timpul pandemiei foarte mulți oameni au rămas fără loc de muncă, iar ulterior lucurile parcă au devenit și mai încercate, iată că este timpul să luăm decizii care să ne ofere un viitor diferit.

Doar cei care au o gândire cu adevărat sănătoasă, legată de viitor știu că investițiile sunt cea mai bună modalitate pe care o pot aborda în perioadele de criză. Dacă nu știi prea multe lucruri despre cum să faci o investiție, află care sunt primii pași pe bursă de pe ProfitPoint.ro.  Nu uita, că investițiile sunt cea mai bună decizie pe care  poți lua într-o situație de criză.

Pe de altă parte, și un fond de urgență este un lucru pe care trebuie să îl iei în considerare, indiferent de veniturile tale. Un fond de urgență îți va oferi nu doar liniște dar și mai multă libertate. Un astfel de fond te poate scoate din foarte multe situații toxice, cum ar fi o relație nesănătoasă, un loc nou de muncă sau libertatea de a te muta într-o altă locație.

Să nu mai vorbim despre acele situații neașteptate, mai puțin plăcute, în care vei avea nevoie de bani.  În plus, fondul de urgență te poate salva inclusiv în situații precum sunt cele din prezent, în care prețurile par să o ia razna.

Lipsa unui fond de urgență nu doar că te va face să rămâi în situații neplăcute și să nu vezi nici o ieșire, dar îți va crea un disconfort psihic și te va face să iei decizii financiare din ce în ce mai nocive pentru tine.

Ce este un fond de urgență?

Un fond de urgență este acea ”vestă de salvare” pe care o cauți în momentele în care lucurile scapă de sub control. Iar în ultima perioadă se pare că, acest lucru se întâmplă din ce în ce mai des.

Așadar, investițiile în viitor dar și într-un fond de urgență vor fi acei ”bani albi pentru zile negre” de care ai nevoie. Uneori s-ar putea să nu te poți baza pe alții să te ajute, dacă ai nevoie de un împrumut sau să ajungi în situații în care nu poți solicita împrumuturi bancare. Deci un astfel de fond va fi exact ceea ce ai nevoie.

Fondul de urgență este un fond pe care îl creezi în mod voit cu o sumă de bani lunară și la care apelezi doar în circumstanțe de urgență. Un fond de urgență este o investiție pe care se merită să o faci lună de lună, având în vedere potențialul său de a te scoate din situații neplăcute sau chiar de a te ajuta să crești.

Ce sumă ar trebui să depui pentru fondul de urgență?

Dacă luăm în calcul că acest fond are capacitatea de a te scoate din situații neprevăzute, este foarte clar, ca acesta trebuie să poată să facă, cu adevărat acest lucru. Un fond de urgență, potrivit experților ar trebui să îți poată susține traiul cel puțin 3-6 luni.  Astfel, că lucrurile vor deveni mult mai ușoare, indiferent de situațiile prin care vei trece.

Ce alte fonduri ar trebui să am pe lângă fondul de urgență?

Fondul de urgență este unul dintre acele fonduri pe care ar trebui să îl aibe orice persoană dar acesta nu este tot. Se spune, că indiferent de suma de bani pe care o castigi, banii trebuie împărțiți în așa fel încât o parte să îți asigure prezentul, iar o parte viitorul. Deci, nu uita să redirecționezi o parte din veniturile tale lunare, indiferent de cât de mică sau mare este suma, către investiții de viitor dar și către educația ta în acest sens.

Există foarte multe cheltuieli inutile pe care le face lunar. Iar tot ceea ce se încadrează la categoria cheltuială îți va aduce un viitor incert. Așadar, schimbă lucrurile chiar din acest moment și începe să îți împarți banii în fonduri care îți vor fi acea plasă de salvare, în orice situație.

Comentarii