Turistă accidentată în Retezat, salvată de salvamontiști. Misiunea a durat opt ore

duminică, 27 octombrie 2019, 11:47
1 MIN
 Turistă accidentată în Retezat, salvată de salvamontiști. Misiunea a durat opt ore

Femeia, în vârstă de 48 de ani, cu suspiciune de fractură de membru inferior, s-a accidentat în zona superioară a Văii Rele.

„În cursul serii trecute până târziu, în noapte, o echipă de șapte salvatori montani, au acordat primul ajutor și au transportat persoana accidentată cu targa până în zona Cârnic, unde au predat-o unui echipaj SMURD”, au informat reprezentanții Salvamont Hunedoara.

Acțiunea salvamontiștilor hunedoreni a durat aproximativ opt ore.

Comentarii