Un adolescent şi un copil, răniţi după ce s-au prăbuşit cu liftul de la etajul şase

vineri, 02 august 2019, 14:59
1 MIN
 Un adolescent şi un copil, răniţi după ce s-au prăbuşit cu liftul de la etajul şase

Un adolescent în vârstă de 17 ani şi un băiat de nouă ani au fost răniţi, vineri după-amiază, după ce au căzut cu liftul de la etajul şase al unui bloc din Piatra Neamţ, ei suferind traumatisme la nivelul picioarelor şi coloanei vertebrale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri după-amiază, la deblocarea unor persoane rămase în lift la un bloc de pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Piatra Neamţ.

Apelul la 112 anunţa că liftul a căzut în gol de la etajul şase, iar în interior se aflau două persoane.

În momentul în care echipa de intervenţie a ajuns la faţa locului cele două persoane erau ieşite din lift, fiind vorba de un adolescent de 17 ani şi de un băiat de nouă ani. Ei au reuşit să iasă acţionând sistemul de urgenă al liftului, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ.

Cei doi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale deoarece acuzau traumatisme la nivelul coloanei vertebrale şi picioarelor. 

 

Comentarii