Un ieşean nu a plătit amenda de 6000 RON şi va sta la închisoare 200 de zile

joi, 06 octombrie 2022, 01:50
2 MIN
 Un ieşean nu a plătit amenda de 6000 RON şi va sta la închisoare 200 de zile

Un ieșean va ajunge după gratii pentru că a considerat pensia alimentară ca fiind opțională. Nici măcar după ce a fost condamnat pentru abandon de familie, comportamentul său nu s-a schimbat, ceea ce i-a făcut pe judecători să aplice ultima variantă legală: detenția.

Din cauza faptului că soțul său consuma exagerat de mult alcool, R.A.L. a cerut divorțul în 2015. Prin sentința Judecătoriei Hârlău, fostul soț, Ilie-Dănuț Apachiței a fost obligat la plata unei pensii lunare de 147 lei pentru fiecare dintre cei trei copii. Un an mai târziu, fosta sa soție îl reclama pentru faptul că nu plătise nimic.

În cele din urmă, a fost trimis în judecată pentru abandon de familie. Judecătorii au constatat că în intervalul iunie 2015 – iunie 2021, bărbatul plătise doar de două ori pensia de întreținere, fiind restant cu 10.584 lei. Singurele scuze posibile, lipsa veniturilor și boala, nu erau aplicabile. Apachiței era sănătos și lucra, dar pur și simplu refuza să plătească.

Ca urmare, a fost condamnat în aprilie la plata unei amenzi penale de 6.000 de lei, echivalând cu 200 de zile-amendă. I s-a atras atenția că dacă nu plătește nici amenda, aceasta va fi transformată în detenție propriu-zisă.

Conform legii, amenzile penale trebuie achitate în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Termenul poate fi prelungit până la doi ani, dacă situația o impune. Apachiței nu a băgat însă în seamă nici această sentință. În septembrie, a fost trimis din nou în judecată, solicitându-se înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea.

„Condamnatul nu a executat, cu rea-credință, pedeapsa amenzii, în termenul menționat, deși nu s-a stabilit că situația patrimonială nu i-ar fi permis acest lucru. Persoana condamnată nici nu a solicitat, de altfel, eșalonarea plății amenzii”, au constatat judecătorii.

Aceștia au decis marți transformarea amenzii în închisoare, Apachiței urmând să execute 200 de zile de detenție. Aceasta însă, atunci când va putea fi găsit. Citat, inclusiv cu mandat de aducere, pentru a se prezenta la proces, bărbatul a lipsit. Vecinii săi au explicat că ar fi plecat la muncă în Germania. 

Comentarii