Un mai prea îndepărtat (I)

Şi în acest an am parcurs indiferenţi ziua de 20 mai. Majoritatea românilor au uitat complet că, în urmă cu 32 de ani, România a fost atacată din toate părţile de armata fesenistă condusă de Ion Ilici Iliescu. În războiul de distrugere care a urmat au fost lovite cu deosebită precizie ţinte dintre cele mai importante, precum infrastructura economică, presa liberă, dizidenţii şi speranţa de a trăi într-o societate normală. Se năştea atunci, în miros de pucioasă, „democraţia originală”, odrasla oligofrenă a lui Iliescu, de care nu am scăpat până astăzi. De fapt, monstrul – posedând acelaşi rânjet ca al tătucului – a tot crescut, a acumulat putere şi avere, ajungând imposibil de strunit. I se mai spune „sistem”.

Pe 20 mai 1990, în ziua alegerilor generale, românii nu şi-au apărat ţara. De fapt, au contribuit într-o manieră zdrobitoare la predarea ei în mâinile „foştilor”, păcăliţi cică de promisiunea construirii unei noi Suedii, de data asta în Balcani. Doar că nu o edificau blonzii vikingi, ci ticăloasa securitate ce se făcuse scut, buzunar şi bâtă în jurul aparatcikului Ion Iliescu. Am citit undeva că gradul de inteligenţă al poporului român a atins un maximum istoric în anii 1989-1990! Păi dacă ăia erau cei mai deştepţi români, vai de cerebelul nostru!

Pentru edificare, iată câteva date revelatorii înregistrate în cadrul primelor alegeri „libere” după aproape cinci decenii de dictatură comunistă. Pentru funcţia de preşedinte al României, din cei aproximativ 15 milioane de electori prezenţi la urne, peste 12 milioane, adică 85,07%, l-au ales pe Ion Iliescu (FSN). Ceilalţi doi candidaţi, Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD), au obţinut 10,64%, respectiv 4,29%.

O precizare fundamentală. Înaintea scrutinului din mai, în parlamentul provizoriu (CPUN), unde se aflau destui români de bună credinţă, au avut loc dezbateri aprinse privind oportunitatea participării la alegeri a foştilor bolşevici, precum Ion Iliescu. Cum taberele pro şi contra păreau relativ egale, camarila lui Ion Iliescu a contraatacat cerând ca nici românii ce „nu au mâncat salam cu soia” (cei din exil) să nu aibă voie să candideze. A ieşit atunci la rampă liberalul Radu Câmpeanu (ce locuise o lungă perioadăîn Franţa), care, prea grăbit să-şi salveze viitoarea carieră politică, a acceptat compromisul. Pe 20 mai puteau candida atât foştii comunişti, cât şi românii din diaspora. A fost prima dintre marile trădări săvârşite de PNL, inaugurând o lungă listă a josniciilor politice liberale ce continuă până astăzi, culminând cu felonia lui Iohannis!

Pentru cei nostalgici ori doar curioşi, iată un scurt clasament al judeţelor funcţie de opţiunile pentru candidaţii la prezidenţiale. Ion Iliescu (FSN) a fost votat masiv în Botoşani (96,20%), Vaslui (95,63%) şi Călăraşi (95,58%), dar au existat multe alte judeţe în care fostul secretar de partid a depăşit incredibilul scor de 90%. Cel mai prost s-a prezentat în secuime: Mureş, Covasna şi Harghita.

Pe de altă parte, în cazul liderului liberal Radu Câmpeanu situaţia a stat – uimitor! – exact invers. Rezultate foarte bune consemnate în Harghita (76,58%), Covasna (65,95%) şi Mureş (36,79%), dar foarte proaste în Botoşani, Călăraşi, Ialomiţa, Neamţ şi Vaslui, unde nu a depăşit 3% dintre voturile valabil exprimate!

La rândul său, elegantul ţărănist Ion Raţiu, membru al unei ilustre familii de patrioţi (de religie greco-catolică), implicată în realizarea Marii Uniri, a avut cei mai mulţi susţinători în Bucureşti (11,34%), Timiş (7,69%) şi Sibiu (6,69%), şi cei mai puţini în Botoşani, Vaslui şi Buzău, unde nu a trecut de 2%. Din motive lesne de înţeles, nu a fost votat deloc de unguri, fiind preferat de românii care au ieşit în stradă în decembrie 1989, prea puţini în comparaţie cu cei rămaşi să se uite la televizor, la rânjetul criminal al lui Ion Iliescu.  

Bizar este că, astăzi, destui fani de-ai lui Ion Iliescu, din mai 1990, extrem de agresivi pe vremuri, capabili de orice mârşăvie, ajunşi acum la vârste înaintate şi părăsiţi de copii (ce au ales să trăiască în Suedii veritabile!), jură cu mâna pe inimă că au votat cu Ion Raţiu. Deşi mint cu neruşinare, consideră că vor muri împăcaţi cu propria conştiinţă, mai ales că popii – mereu în ton cu vremurile – le garantează solemn că vor fi fi iertaţi, deşi au anihilat viitorul unei ţări. Vrăjeală! (Va urma)