Un pas către integrarea europeană

Ucraina, Republica Moldova şi Georgia au trimis la Bruxelles, în circumstanţele bine cunoscute ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei, cereri oficiale de aderare la Uniunea Europeană. La începutul acestei săptămâni a venit vestea că preşedinţia semestrială franceză a pus în mişcare angrenajul procesului de evaluare a celor trei candidaturi, cerând oficial Comisiei să emită o opinie. S-ar putea ca aceia care se aşteaptă la o scurtcircuitare dramatică a procesului de primire a unor noi membri – şi aici ne referim cu precădere la situaţia Ucrainei – să fie, în final, dezamăgiţi. Dar, indiferent de modul în care se vor fixa reperele parcursului viitor în materie de aderare, trebuie să observăm că Uniunea Europeană nu mai pare atât de ruptă de realitate, atât de captivă logicii birocratice care inspiră atâtea dintre politicile ei, inclusiv pe aceea de extindere.

În esenţă, Comisia va spune că aceste cereri sunt admisibile, pentru că ar fi de neconceput să spună altceva: ar însemna că executivul UE nu a înţeles nimic din lecţiile ultimelor săptămâni. Cele trei ţări vor deveni astfel, în jargonul european, candidaţi potenţiali, iar presiunea se va muta pe umerii şefilor de state sau guverne din Consiliul European, al căror vot pozitiv ar marca trecerea la statutul de candidaţi la aderare. Nu există o limită de timp în privinţa acestei decizii a Consiliului European, dar cu siguranţă că presiunea politică va fi mare, mai ales dacă războiul din Ucraina se termină într-o manieră care să lase neştirbită suveranitatea ţării (fie şi cu anumite costuri teritoriale). Dacă, pe de altă parte, se materializează scenariul negativ, în care încetarea ostilităţilor aduce la putere un guvern considerat a fi marioneta Moscovei, este evident că drumul acestei ţări se blochează, cel puţin temporar. S-ar putea ca, într-un asemenea caz, să fie afectate şi traseele celorlalte două state.

Revenind la presiunea politică asupra membrilor Consiliului European – şi raţionând doar pentru situaţia în care Ucraina rămâne o democraţie suverană – ar fi de aşteptat ca eventualii sceptici să fie convinşi să-şi modereze atitudinea, în această etapă, prin oferirea de garanţii că procesul de negociere propriu-zisă nu va începe decât atunci când candidaţii satisfac un minimum de condiţii. De asemenea, ei ar putea pretinde garanţii că negocierile de aderare vor rămâne semnificative, că aspiranţii la integrare vor fi obligaţi să facă reforme de substanţă. Dar, realist vorbind, ar trebui ca întreg mecanismul extinderii să fie regândit, ceea ce unele ţări – spre exemplu, Franţa – îşi doreau, oricum. Doar că direcţia acestei regândiri ar trebui să fie mult diferită de cea vizată de Paris, cel puţin aşa cum s-a pronunţat preşedintele Emmanuel Macron în conexiune cu dosarele nord-macedonean şi albanez. Pentru ca procesul de negociere să aibă un efect pozitiv asupra celor trei ţări menţionate, ar trebui o flexibilizare a sa, nu o rigidizare.

Ideal ar fi să se imagineze o formulă care să ofere un orizont clar şi acceptabil pentru integrare, astfel încât cele trei republici post-sovietice să poată adera şi să se poată ancora politic de Europa, cu folosirea extinsă a intervalelor-tampon în domeniile în care ele nu ar fi (încă) pregătite. România şi Bulgaria au avut parte de câteva asemenea clauze: nu discutăm, aici, dacă ele şi-au dovedit eficacitatea, ci doar despre existenţa unui precedent – desigur, ar fi vorba de clauze mai numeroase şi mai substanţiale pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. În momentul aderării, ele ar avea în faţă un orizont de evoluţie către statutul de membru pe deplin integrat. Până nu demult, o asemenea eventualitate ar fi fost considerată, la Bruxelles, o adevărată blasfemie; rămâne de văzut dacă la fel vor sta lucrurile şi după episodul invaziei ruse în Ucraina.

Nu trebuie uitat, însă, faptul că asemenea prevederi ar trebui să li se ofere, în principiu, şi statelor candidate şi potenţial candidate din Balcanii de Vest, ceea ce ar putea întări opoziţia statelor mai sceptice. Dar, acum, discuţia despre aderare este prematură, important fiind să observăm că suntem în pragul unei evoluţii pozitive, realiste şi totodată întemeiate pe valori. Ucraina, Georgia şi Republica Moldova au tot dreptul să caute integrarea europeană şi să primească tot ajutorul posibil spre a-şi atinge scopurile.