Un pic de autocristofor-columbeală

Tăcerea gândului (mda, gândul e tăcut, ce să mai…), Îndrăgostiţi până în ultima secundă (ba chiar milionime de secundă), Scântei de vis, Iluzie şi deziluzie. Următoarea poetesă este şi mai clară: Am avut o copilărie fericită. Dar am avut parte de o căsnicie de coşmar (of, bărbaţii ăştia, nişte porci!). Sau alte titluri: Picuri cu sclipiri de lumină, Aprind stele în ochi de visare, La rezonanţa tâmplei, Vise adânci. Bogdan Creţu mi-a semnalat un titlu şi mai şi: Găinaţ peste mileniu. Ei, bine, am găsit şi eu un găinaţ: Găinaţ de înger. Să-l mănânce poetul respectiv sănătos!

Dar eu am ţinut-o gaia-maţu cu Moartea vine pe Bahlui. Asta, probabil, şi din cauză că sunt stresat, realitatea societăţii noastre este apăsătoare. Se vede că este apăsătoare mai ales pentru artişti. Uite, artiştii români, stresaţi şi chinuiţi de sufocanta societate modernă, se retrag care pe unde pot: Ionuţ Dolănescu petrece jumătate din an la proprietatea sa din Orlando, Florida. Gheorghe Gheorghiu îşi petrece iernile în noua sa casă din Las Vegas. Compozitorul Bobby Stoica, cel care a compus majoritatea succeselor Voltaj, are o casă pe o plajă din Thailanda. Roxana de la Exatlon e-n Republica Dominicană, dar umblă tristă pe plajă şi plânge-plânge după fetiţa ei din ţară. Florin Salam a uşchit-o la Saint Tropez, dar e conştient că Dumnezeu a dat un semn/S-a născut un fenomen (el, desigur). Doar Oana Zăvoranu luptă acasă cu stresul. Se întinde pe jos, mângâiată de firele mătăsoase ale covorului (că d-aia l-a cumpărat pe cel mai moale), îşi studiază abdomenul (plat, fireşte), picioarele lungi (şi insuficient bronzate, vai, sărăcuţa) şi se gândeşte stresată că deasupra se află o splendidă lustră din cristale Swarovski, care, Doamne fereşte, i-ar putea cădea în capu-i filosofic.

Eu, prozatorul Radu Părpăuţă, ca şi Oana, mă lupt acasă cu stresul. Dar, cum sunt leneş şi nepăsător faţă de corpul meu, nu fac gimnastică. După ce mă întorc din lungile şi obositoarele festivaluri literare, decernări de premii literare, sejururile în nenumăratele case ale scriitorilor, numeroasele şi plinele de succes lansări de carte, mă retrag la somptuoasa mea proprietatea din Tomeşti, D.C. (sau D.I. -District of Iassy, dacă poftiţi). Colţişorul meu preferat din vasta proprietate este vechiul RFG (Refugiul în Fundul Grădinii). Da, după ziua în care, într-un cadru atât de prietenesc, mi-a fost lăudat scrisul încât era să-mi crape obrazul de ruşinea atâtor elogii, mă simt ca o caroserie făcută praf. Mă trezesc dimineţile cu trupul într-o stare de tablă făcută armonică.

Necazul este că şi cu psihicul sunt la pământ. Artist, de! Asta din cauza visului de acum câteva nopţi. Adică ce zic eu vis, a fost coşmar de-a dreptul. Se făcea că murisem şi eram între stânjenei ofiliţi pe un catafalc la Casa cu absidă. Iar la căpătâiul meu şedeau, ceremonioşi ca nişte ciocli, în fracuri şi împapionaţi, C. M. Spiridon, Adi Cristi şi alte oficialităţi scriitoriceşti de notorietate judeţeană. Groaznic! Şi domnul Spiridon declara zecilor de ziarişti că n-a mai suferit aşa din Decembrie ‘89, când l-a durut o măsea de mamă-mamă.

Fraţilor, refuz să fiu omagiat şi pe urmă îngropat într-un cimitir. Nu vreau ca toţi imbecilii să-şi arate mutrele îndoliate la mormântul meu, să sădească floricele, să le ude cu stropitorile, să pună coroane şi coroniţe îndoliatoare şi să ţină discursuri fonfăite.

Mai bine duceţi-mă la crematoriu (voi obţine acceptul preoţilor, am nişte pile). Apoi prietenii mei dragi să-mi arunce cenuşa în Bahlui sau, şi mai bine, în Câcaina. Mă şi distrez de pe acum pe seama prietenilor mei, imaginându-mi cum zăpăcita de Mariana va arunca cenuşa din urnă în contra vântului, astfel că cenuşa mea se va împrăştia în ochii Liei, ai lui Costică, ai lui Mick (care spune că lui nu-i place să i se spună Mick, că lui nici nu-i place micul, iar el nu e mic) şi ai lui Ovidiu sosit special de la Paris.

Şi am să las cu limbă de moarte să nu mi se mai editeze cărţile après. Nu vreau să fiu celebru. Pentru ce? Să chinui pe bieţii elevi să înveţe pe de rost conspectele despre opera mea? Să mă înjure profii şi proafele când le voi pica la examenele de definitivat, de grade şi de toate astea? Mă va durea sufletul imortal pentru sărmanii critici literari, care vor alcătui panegirice despre mine sau vor trebui să ia la puricat diferite pasaje obscure din opera mea, pasaje în care nici eu n-am înţeles ce-am vrut să spun.

E cumplit să fii în culmea gloriei! Nu-ţi mai aparţii. Aşa că pentru mine gloria e cacamaca, nu vreau să aparţin patrimoniului naţional. Nu vreau să mă hăpăie rotativele istoriei, profesorii fără har şi publiciştii din ariergarda scrisului. Vreau doar să mă descopăr pe mine însumi, să mă autocristofor-columbez, să mă autogenerez ca o coadă de şopârlă ori ca zeul Puruşa, reintegrându-şi bucăţile scindate. Daaa! t

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist