Un primar din Vaslui a publicat pe Facebook lista cu persoanele aflate în izolare

marți, 24 martie 2020, 12:19
1 MIN
 Un primar din Vaslui a publicat pe Facebook lista cu persoanele aflate în izolare

Primarul comunei Perieni din Vaslui, Alexandru Iacob, a publicat pe pagina sa de Facebook un tabel cu persoanele aflate în izolare, cerând populaţiei sprijin pentru identificarea tuturor cetăţenilor întorşi din străinătate.

Postarea primarului a stârnit reacţii negative din partea unor cetăţeni, care au susţinut că prin publicarea listei se încalcă legea privind protecţia datelor cu caracter personal.

Prefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a declarat că instituţia abilitată să analizeze situaţia şi să ia eventuale măsuri este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care poate fi sesizată sau se poate autosesiza în acest caz.

Potrivit listei publicate de primar, la nivelul comunei Perieni sunt izolate la domiciliu un număr de 62 de persoane. Lista conţine numele cetăţenilor întorşi din străinătate, data la care au intrat în izolare la domiciliu şi cea la care le expiră această perioadă, fără a cuprinde şi codurile numerice personale.

Comentarii