Un specialist în furaje şi nutriţia animalelor a fost votat vicepreşedinte al ANRE

miercuri, 26 iunie 2019, 11:09
2 MIN
 Un specialist în furaje şi nutriţia animalelor a fost votat vicepreşedinte al ANRE

Marian Neacşu, membru al PRO România, specialist în furaje şi nutriţia animalelor, a fost votat miercuri vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în comisiile reunite din Parlament, pe postul rămas liber după demisia lui Henorel Soreaţă.

Numirea, cu 24 de voturi pentru, a fost făcută în şedinţa comisiilor de specialitate din Parlament, programată la ora 9.00, când ar fi trebuit să fie audiaţi candidaţii. Audierea nu a mai avut loc, iar Neacşu nu a fost prezent la şedinţă. Raportul comisiilor reunite va fi supus votului în Plenul Parlamentului. De asemenea, la şedinţă trebuiau să participe parlamentarii din Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor şi cei din Comisia Economică din Senat, potrivit legislaţiei în vigoare, însă şedinţa a fost condusă de preşedintele Comisiei de Energie din Senat, Marin Gheorghe (PSD), înfiinţată acum câteva luni.

Marian Neacşu a mai avut doi contracandidaţi: Gabriela Moroianu, director al publicaţiei Focus Energetic, jurnalist cu peste 20 de ani de experienţă, şi Costin Mihai Păun, vicepreşedinte al Romanian Energy Center. Neacşu a fost deputat şi fost secretar general al PSD. Marian Neacşu a plecat în luna februarie din PSD, înscriindu-se în Pro România, partidul condus de Victor Ponta.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, acesta a lucrat la IAS Slobozia şi Ceres SA Slobozia şi a fost director general al Morăritul SA. Totodată, a fost director în cadrul companiei Morărit şi Panificaţie SA. A urmat totodată cursuri de “Tehnici superioare de nutriţie a animalelor” şi „Formularea reţetelor de furajare asistată de calculator”.

Surse din instituţie susţin că fostul vicepreşedinte Henorel Soreaţă ar fi fost susţinut de fostul lider PSD Liviu Dragnea, că a demisionat, însă când a vrut să revină asupra deciziei, solicitarea nu i-a mai fost admisă. Aceleaşi surse afirmă că Henorel Soreaţă va rămâne director general în cadrul ANRE.

Comentarii