Un tânăr şi-a luat zilele după ce soţia l-a părăsit pentru că era dependent de droguri

joi, 13 decembrie 2018, 02:50
2 MIN
 Un tânăr şi-a luat zilele după ce soţia l-a părăsit pentru că era dependent de droguri

Avea 30 de ani şi locuia în Mircea cel Bătrân. A fost atât de determinat să-şi a viaţa, încât a înghiţit mai multe antidepresive puternice, apoi şi-a injectat o doză mare de insulină, după care s-a spânzurat. Un alt caz bizar, în Dacia: o femeie de 42 de ani şi-a injectat cantităţi mari de morfină, tot în scop suicidar.

Două cazuri ciudate au ajuns în atenţia medicilor ieşeni în decursul a numai 24 de ore. Ieri-dimineaţă, o femeie de 42 de ani, din cartierul Dacia, a fost adusă la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ în comă, după ce şi-a injectat zece fiole de morfină. Doctorii i-au administrat imediat un medicament care să elimine efectul morfinei, iar starea acesteia s-a mai îmbunătăţit. În casă au fost găsite zece fiole expirate desfăcute şi alte câteva nedesfăcute.

Femeia susţine că a găsit fiolele la gunoi şi că şi-ar fi administrat o parte din ele cu bună ştiinţă. „Pacienta în vârstă de 42 de ani a ajuns în UPU în urma unei intoxicaţii cu morfină. Aceasta a fost găsită în comă de către echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului. I-am administrat o fiolă de Naloxonă şi pacienta şi-a revenit cât de cât, dar va mai rămâne internată“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Un alt caz bizar este şi cel al unui bărbat de 30 de ani, din cartierul Mircea cel Bătrân, care a ingerat mai multe pastile, şi-a injectat insulină, apoi s-a spânzurat. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care nu a mai putut decât să confirme decesul bărbatului, survenit deja de câteva ore.

Lângă trupul acestuia au fost găsite 40 de capsule de Bromazepam, un medicament folosit pentru a reduce tensiunea psihică şi stările de agitaţie, un pen cu insulină şi un bilet de adio. „Pacientul în vârstă de 30 de ani s-a sinucis prin spânzurare. Atunci când echipajul medical a ajuns la faţa locului, acesta nu mai prezenta semne vitale, astfel că s-a constatat decesul“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Bărbatul ar fi luat această decizie după ce, recent, soţia l-ar fi părăsit pentru că era dependent de droguri.

Comentarii