Urmări ale sărbătorilor: colici biliare, pancreatite, dar şi traumatisme ori arsuri

marți, 26 aprilie 2022, 02:00
2 MIN
 Urmări ale sărbătorilor: colici biliare, pancreatite, dar şi traumatisme ori arsuri

Sărbătorile de Paşte din acest an nu au fost liniştite pentru toţi ieşenii. În Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul "Sf. Spiridon" au ajuns mai multe persoane care au avut nevoie de îngrijiri de specialitate.

Foarte mulţi ieşeni au ajuns la spital în urma consumului excesiv de mâncare sau alcool, dar au existat şi victime ale agresiunilor. Au fost peste 15 cazuri de etilism acut, consum excesiv de alcool, şi peste 10 cazuri de colică biliară, cunoscută popular drept "criză de fiere" şi care se manifestă cu durere intensă în partea dreaptă a abdomenului. Alţi trei ieşeni cu vârste între 33 şi 41 de ani au ajuns la UPU cu pancreatită acută, inflamaţie a pancreasului, şi au avut nevoie să rămână internaţi la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Medicii au tratat şi mai multe persoane care au fost victime ale agresiunilor în familie. O femeie în vârstă de 53 de ani a ajuns la UPU cu traumatism cranio-cerebral şi fractură la nivelul gambei stângi după ce a fost bătută de soţul său. A rămas internată în Clinica de Ortopedie a Spitalului "Sf. Spiridon". O altă femeie de 41 de ani a fost înjunghiată în picior şi a ajuns la spital, însă nu a avut nevoie de internare şi s-a întors acasă. Un bărbat de 62 de ani a ajuns în UPU cu multiple fracturi în urma unei agresiuni fizice. Bărbatul avea fracturi costale şi traumatisme la nivelul capului şi feţei, fiind dirijat către Chirurgie Toracică şi ulterior către Spitalul de Neurochirurgie.

De asemenea, în timpul pregătirilor pentru Paşte au fost înregistrate şi victime ale accidentelor casnice. Un bărbat în vârstă de 39 de ani şi soţia sa, în vârstă de 31 de ani, din Mogoşeşti, au ajuns cu simptome de intoxicaţie cu monoxid de carbon după ce au stat mai mult timp într-o încăpere cu emisie de gaze de la o butelie. O altă femeie, în vârstă de 68 de ani, a ajuns în UPU cu arsuri pe 6% din corp, în zona lombară şi fesieră şi a avut nevoie de internare şi tratament în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă. Un bărbat de 91 de ani a ajuns cu arsuri de gradele II şi III pe 7% din corp, pe ambele mâini, şi a rămas internat.

Comentarii