Va fi Maricel Popa atacat la întâlnirea cu Viorica Dăncilă?

vineri, 16 august 2019, 01:57
2 MIN
 Va fi Maricel Popa atacat la întâlnirea cu Viorica Dăncilă?

Astăzi vine la Iaşi doamna prim-ministru, un eveniment care, pentru unii exaltaţi din partidul de guvernământ, este comparabil cu intrarea lui Mihai Viteazul în târg, acum mai bine de 400 de ani, sau retragerea în oraş a familiei regale, în timpul primului război mondial.

Dar doamna Viorica nu vine pentru mari fapte istorice, ci ca să se întâlnească cu activul de partid, la terasa de la Castel, şi să discute despre campania prezidenţială, despre mobilizarea activului, despre sinergia resurselor pesediste în folosul preşedintelui. Este drept că unii oameni dintre cei care vor fi prezenţi ar vrea să se discute şi despre alte lucruri, cum ar fi felul în care este condusă filiala din Iaşi, dacă nu cumva este nevoie de o schimbare, sau, mai pe şleau spus, dacă nu este rost de mazilirea lui Maricel Popa, văzut ca omul lui Liviu Dragnea. El a fost pus în funcţie, dacă vă mai amintiţi, la şedinţa partidului la care Dragnea a fost huiduit mai ceva ca Ceauşescu în decembrie ‘89. Ei, bine, pentru aceia sau acelea care năzuiesc la aşa ceva avem o veste bună şi una mai puţin bună. Veste mai puţin bună este că doamna premier nu va face o asemenea mazilire acum, din motive simple: nu vrea să schimbe funcţionalitatea filialei cu două luni şi jumătate înaintea alegerilor prezidenţiale. Vestea bună este că după alegeri se are în vedere o schimbare, în care rezultatul votului va juca un rol important. Dar sunt aceste decizii bătute în cuie, sau pot fi mo­dificate pe ici sau pe colo? Adevărul este că, dacă cineva vrea să ia locul lui Maricel Popa, trebuie de pe acum să dea din coate, ca la dansul cu răţuşca, „Într-o bună zi pe lac….“. Adică mac-mac-mac!
 
Cum fură Chirica de la societatea civilă
 
Uite-aşa, cu mâinile încrucişate, dând din coate şi cântând răţuşca se mişcă şi primarul Mihai Chirica prin preajma Primăriei, semnalizând, ca un păsăroi mascul, că este gata de acuplare electorală. Individul a ieşit la atac împotriva Vioricăi, de zici că este activist în mişcarea #Rezist, nu alta. Nu este prima dată când ipochimenul încearcă să fure din forţa argumentelor societăţii civile ieşene. Toată mişcarea de protest la adresa guvernării care văduveşte Iaşul de investiţii a fost gene­rată de aceasta din urmă, în timp ce primarul cânta „fără număr, fără număr“ la botezuri, strângând bani la puşculiţa familiei de la dezvoltatorii imobiliari. Ieşit puţin din mahmureală, acum se răţoieşte la premier: „Mac, Mac, mac!“. Hm, ce mai tolo – mac!

Comentarii