Vaccinul pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani ar putea fi autorizat în Europa la începutul lui iunie

marți, 11 mai 2021, 13:10
1 MIN
 Vaccinul pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani ar putea fi autorizat în Europa la începutul lui iunie

Agenţia Europeană a Medicamentului ar putea acorda autorizarea pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, a declarat marţi coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. El a precizat că în România aproximativ 800.000 de copii ar fi eligibili.

"În general, există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA (Agenţia americană pentru Medicamente) şi cea eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, ne aşteptăm ca, probabil, sfârşit de mai – început de iunie să acorde şi Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare", a spus medicul militar.

El a susţinut că România va avea suficiente doze de vaccin pentru imunizarea copiilor de 12 – 15 ani, precizând că sunt peste 20 de milioane de doze Pfizer deja contractate, care pot fi livrate până în septembrie, ceea ce va asigura vaccinarea şi pentru această grupă de vârstă.

"Ca să înţelegem, între 12 şi 15 ani vorbim de circa 800.000 de persoane eligibile, nu e un număr foarte mare, deci putem asigura practic 1,6 milioane de doze. Putem să asigurăm sută la sută acoperire vaccinală. (…)

Deci avem doze suficiente încât să asigurăm şi vaccinarea acestei grupe de vârstă, mai ales că nu vorbim de un dozaj diferit sau de o schemă diferită, acelaşi tip de vaccin se poate folosi fără nicio problemă", a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Comentarii