Valencia, deţinătoarea Cupei Spaniei, eliminată în sferturi

miercuri, 05 februarie 2020, 10:58
1 MIN
 Valencia, deţinătoarea Cupei Spaniei, eliminată în sferturi

Valencia, deţinătoarea trofeului, a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), de Granada, în sferturile de finală ale Cupei Spaniei.

Roberto Soldado a marcat golurile gazdelor, în minutele 3 şi 90+4, iar Rodrigo a egalat, în minutul 40. Valencia câştigase anul trecut Cupa Spaniei, după 2-1 cu FC Barcelona în finală. Catalanii joacă, joi, de la 22.00, în aceeaşi fază, la Bilbao, cu Athletic, iar Real Madrid întâlneşte, de la ora 20.00, pe teren propriu, formaţia Real Sociedad. Tragerea la sorţi a semifinalelelor va avea loc vineri, meciurile din penultimul act sunt programate la 12 februarie, turul, şi la 4 martie, returul, iar finala, la 18 aprilie.

 

Comentarii