Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Întâlnirea dintâi a fost prilejuită de Concursul tinerilor instrumentişti, elevi ai Colegiilor de muzică din România, organizat de postul TVR Cultural. Eleva doamnei profesoare Cornelia Apostol a dovedit încă de atunci, în sala din care publicul lipsea, doar în prezenţa reflectoarelor, a camerei de luat vederi, a microfonului şi a echipei TVR Iaşi, admirabila înţelegere a cantabilităţii, a poeziei înfiorate dintr-un Preludiu de Frédéric Chopin. Siguranţa era argumentată la vârsta liceului de studiul intens, lucid, organizat, de confruntările timpurii (la vârsta de 9 ani a cântat cu orchestra Filarmonicii din Chişinău dirijată de Nicolae Tatarinov – momentul atracţiei definitive spre arta cântului pianistic), cu care doamna profesoară a obişnuit-o pentru a-i cultiva stăpânirea de sine, interacţiunea cu ansamblul simfonic, dezinvoltura în faţa ascultătorilor, pentru a impune atenţiei tuturor un talent cu mari perspective de evoluţie.

Am crezut atunci, cu ocazia primei înregistrări video, în prevalența laturii cerebrale, obiective, riguros cumpănită a redării miniaturii de Chopin, datorită unui „amănunt” în principiu nesemnificativ, care a simplificat mult post-producția înregistrării: cele patru variante de imagine au avut, fiecare, exact aceeași durată, la fracțiune de secundă, astfel că pentru montajul final a fost suficientă prima captare de sunet, surpriza noastră în studio fiind sincronizarea deplină a celor patru imagini diferite cu o singură priză de sunet. Diferențele cât de mici în privința frazării, a tempo-ului ar fi fost normale. Dar sincronizarea s-a dovedit ireproșabilă, cred că nimeni nu a sesizat acel amănunt tehnic de montaj tv, iar interpretarea a rămas admirabilă, emoționantă. Elementul conjunctural a lipsit: peste câțiva ani, la înregistrarea spectaculoasei „Bachanale” de Constantin Silvestri, tot pentru TVR Iași, amintindu-mi performanța sa din liceu, am solicitat-o pe Alexandra Dăriescu să înregistreze această piesă de o redutabilă dificultate tehnică în șase versiuni de imagine. După ce a așteptat liniștită pregătirile îndelungi impuse de stabilirea unghiurilor de filmare, de alegerea luminii potrivite, Alexandra Dăriescu a oferit memoriei magnetice o versiune muzical-interpretativă de mare virtuozitate, pentru care am ales din nou, o singură captare de sunet. Mi-a rămas la suflet acea producție de televiziune și pentru că, îndrăznesc să cred, varianta de imagine realizată mai târziu în Marea Britanie, probabil inspirată de opțiunile de la Iași, doar s-a apropiat de performanța sublinierii caracterului năvalnic al muzicii, de redarea virtuozității uluitoare a pianistei.

Al doilea pedagog influent pentru evoluţia sa a rămas doamna Mihaela Constantin, conferenţiar universitar la Universitatea de Arte „George Enescu”. Atenţia a fost îndreptată şi mai mult asupra sunetului, asupra diversităţii stilistice – diversitate cultivată şi în perioadele de studiu în Marea Britanie, unde Alexandra Dăriescu a ajuns datorită bursei de studii oferită de Fundaţia „Constantin Silvestri” în urma unui concurs organizat la Târgu Mureş. Bursa i-a asigurat studiul timp de un an la liceul din Pocklington, ulterior fiind admisă la Royal Northern Colllege of Music din Londra. Alexandra Dăriescu s-a adaptat altui mod de studiu, în limba engleză, a urmat lecţii cu Nelson Goerner, Alexander Melnikov şi Ronan O’Hora în privinţa şlefuirii sunetului, a frazării, a comunicării sensurilor din „libretul” din „povestea” ce susţine muzica. Devansând treptele evoluţiei, subliniez aici tocmai conţinutul ideatic substanţial luminat de tânăra interpretă în tot ce a oferit şi oferă spre audiţie: lucrări camerale, concertistice de Scarlatti, Bach, Chopin, Beethoven, Schumann, Liszt, Ceaikovski, Rahmaninov, Fauré, Bartók, Şostakovici, Emily Howard, Silvestri ş.a.

Ascultând-o pe Alexandra Dăriescu în recitaluri solo, în programe simfonice realizate cu orchestre din România şi din lume (memorabile rămân prezenţele sale pe scena Filarmonicii „Moldova” în noiembrie 1991 într-un recital prilejuit de împlinirea a două decenii de emisie a postului TVR Iaşi, concertele din Festivalul Internaţional „George Enescu”) am regretat ocaziile sale rare de a colabora pe scenă cu formaţii camerale sau cu solişti prestigioşi. S-a întâmplat în concertul susţinut împreună cu cvartetul de coarde „Sacconi” pe celebra scenă londoneză Wigmore (unde a fost invitată de două ori, ceea ce este o performanţă), şi la realizarea recitalului înregistrat pe disc în compania sopranei Angela Gheorghiu. Am scris cuvintele „putere de adaptare” – voi sublinia modul firesc de integrare în creaţia interpretativă împreună cu formaţia camerală amintită, lăsând ascultătorului lipsit de informaţii în legătură cu tinerii instrumentişti credinţa în experienţa îndelungată acumulată pe parcursul repetiţiilor şi al concertelor publice. Aşa s-a întâmplat întotdeauna: Alexandra Dăriescu a luminat în mod egal partiturile colegilor de formaţie camerală, a soliştilor parteneri, a orchestrelor, şi partitura sa, câştigându-şi admiraţia ascultătorilor prin puterea de a crea atmosferă, prin redarea celor mai profunde trăsături melodice, prin controlul deplin al exploziilor ritmic-dinamice, prin virtuozitatea impresionantă ce nu o detaşează radical, ci o integrează în complexul sonor, stilistic, potrivindu-i-se nu statutul de vedetă, ci calitatea de slujitor devotat al textului rămas de la compozitor.

Vecinătatea netulburată a maturităţii este alt element ce asigură versiunilor sale libertatea nedatării. Sonata opus 109 de Beethoven, Sonata nr. 3 opus 58, Integrala Preludiilor de Chopin, Variaţiunile „Abegg” de Robert Schumann, Preludiile de Gabriel Fauré, Dmitri Şostakovici şi Olivier Messiaen, Concertul nr. 1 în si bemol minor de Ceaikovski, Concertul nr. 2 în do minor de Rahmaninov, Suita opus 14 de Prokofiev (am dat ales câteva exemple) lasă în urma audiţiei în serie impresia stabilă că au fost înregistrate recent, deşi poartă pe coperţi de discuri sau în fişele de înregistrări radio-tv anii reprezentând o perioadă mai lungă de timp: 2008-2021.

Trebuie subliniată spre final prezenţa umană plăcută a Alexandrei Dăriescu. La fiecare întâlnire în studioul de radio, de televiziune sau în afara instituţiilor media, mi-a plăcut modul ei pozitiv de a gândi, de a relaţiona cu cei din industria muzicală, politeţea, cuvintele frumoase, echilibrate, grija de a nu ofensa, absenţa privirilor sau vorbelor maliţioase, nemulţumite, în acelaşi timp puterea de a evita sau de a dezamorsa instantaneu întrebările insinuante ale unor jurnalişti (pentru că sunt şi din aceştia…).

Tot legat de comunicare, se cuvine admirat tipul direct, cald, sincer de adresare către public în timpul recitalurilor şi, aspect important astăzi, adaptarea Alexandrei Dăriescu la cele mai moderne mijloace de promovare a concertelor sale, în general a muzicii, a instrumentului de care şi-a legat viaţa. De aceea a fost invitată frecvent în studiourile postului de Radio BBC 3 pentru cânta şi a vorbi în transmisiuni directe, aşa se explică admirabilele clip-uri postate pe Facebook, în care Alexandra Dăriescu a devenit personajul unei mici, interesante şi eficiente lecţii de muzică pentru cei mici – producţie video caracterizată prin dinamism, fantezie şi umor.

În concluzie, un artist al timpului său, care demonstrează mereu cu superbie că Arta cu majusculă poate avea succes şi în epoca anxietăţii din timpul ce ni s-a dat.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor