(VIDEO) Klaus Iohannis: PNL și USR devin forțele schimbării în bine

luni, 28 septembrie 2020, 17:09
2 MIN
 (VIDEO) Klaus Iohannis: PNL și USR devin forțele schimbării în bine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că scrutinul de duminică, organizat în condiţii speciale din cauza pandemiei, s-a derulat bine şi a felicitat organizatorii şi membrii birourilor electorale. Iohannis a mulţimit celor care au mers la vot şi a apreciat că a fost, în primul rând, o victorie a democraţiei.

”Ieri au avut loc alegerile locale în România în condiţii cu totul speciale generate de pandemia COVID-119. Vreau să subliniem că tot ceea ce am văzut pe parcursul zilei de duminică la secţiile de vot a reprezentat o mobilizare exemplară. Procesul de vot s-a desfăşurat fără probleme majore şi avem iată un nou exemplu că atunci când autorităţile acţionează cu răspundere rezultatele se văd. Le mulţumesc tuturor cetăţenilor care au mers ieri la urne. Contribuţia voastră face ca democraţia să fie puternică şi bună. Am avut o prezenţă bună la vot, cu cât mai mult cu cât ne aflăm într-o criză sanitară. Implicarea fiecăruia dintre noi privind viitorul nostru va transforma ţara noastră în cea pe care ne-o dorim”,  afirmat şeful statului.

Iohannis a apreciat că ”victoria aparţine în primul rând democraţiei româneşti”.

”A fost şi o victorie majoră a dreptei din România. S-a conturat astfel o nouă realitate politică, cea în care PNL şi USR devin forţele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziţie cu unul dintre cele mai slabe rezultate. E un val care a început la referendumul pe justiţie, care a continuat cu căderea guvernului PNL şi a culminat cu prezidenţialele. Pentru PNL e un scor istoric, cel mai bun rezultat în ultimii 30 de ani”, a mai afirmat Iohannis.

Comentarii