(VIDEO) Momentul în care un bloc de nouă etaje se prăbuşeşte în Moldova

joi, 20 iunie 2019, 07:30
1 MIN
 (VIDEO) Momentul în care un bloc de nouă etaje se prăbuşeşte în Moldova

Un bloc de nouă etaje s-a prăbușit miercuri seara în orașul Otaci din Republica Moldova. 46 de persoane, inclusiv 11 copii, au fost evacuate înainte de prăbușirea imobilului, relatează publika.md, citată de MEDIAFAX.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a confirmat informația și a adăugat că nicio persoană nu a avut de suferit în urma prăbușirii blocului.

Incidentul a avut loc în jurul orei 21:30.

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat, prin intermediul unei postări pe Facebook, că locatarii sunt în siguranță. „Vreau să informez presa și toți cetățenii în legătură cu prăbușirea unui bloc cu 9 etaje din Otaci – din informația prezentată de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, oamenii au fost evacuați înainte de prăbușire și acum sunt în siguranță”, a anunțat ea.

Totodată, premierul moldovean a anunțat că Guvernul va căuta modalități pentru a-i ajuta pe locatari.

„Locatarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost realocați într-un spațiu sigur. La fața locului se află Şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. Mâine, în ședința guvernului, vom discuta despre modalitățile de sprijin al oamenilor care au avut de suferit și au rămas fără locuințe și vom iniția o investigație a accidentului produs”, a mai spus Maia Sandu.

Comentarii