VIDEO: Naţionala de tineret, întâmpinată la Aeroport de sute de suporteri

sâmbătă, 29 iunie 2019, 09:59
1 MIN
 VIDEO: Naţionala de tineret, întâmpinată la Aeroport de sute de suporteri

Sute de suporteri i-au aşteptat, sâmbătă dimineaţă, pe Aeroportul Henri Coandă, pe "tricolorii mici", la întoarcerea de la Campionatul European, acolo unde echipa U21 a ajuns până în semifinale.

Galeria echipei naţionale, gruparea "Uniţi Sub Tricolor", a dat tonul, rând pe rând fiind intonate cântecele care i-au purtat pe tricolori spre semifinala cu Germania. "Suntem mândri de voi!”, România, ale / România, ale”, ”Pentru noi, sunteţi campioni", au scandat fanii veniţi la aeroport.

Tricolorii mici au plecat din Italia vineri, 28 iunie, la ora 22:30, şi au ajuns pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti sâmbătă noapte, 29 iunie, la ora 01:30. Ambiţia, spiritul de sacrificiu şi dorinţa de "mai mult" de care au dat dovadă băieţii lui Mirel Rădoi la acest Campionat European i-a cucerit pe români, care i-au susţinut într-un număr foarte mare la toate cele patru meciuri jucate la turneul final. În afară de suporterii care au mers pe stadioane, România U21 a ţinut cu sufletul la gură alte milioane de români, care i-au privit din faţa televizoarelor.

 

Comentarii