Caută 
3 MIN
Vi-l mai amintiţi pe Dinu Patriciu? Mogulul liberal care sponsoriza generos atât PNL cât şi PSD, militând pentru o cât mai frumoasă colaborare între cele două formaţiuni?
Trimis în lupta politică, încă din 1990, de “agenturi”, cu misiunea expresă de a bloca dezvoltarea Partidului Naţional Liberal, Patriciu a fragmentat continuu mişcarea liberală, mişcare ce părea să aibă oarecare succes în rândul românilor mai puţin îndobitociţi de regimul comunist. La tineri, îndeosebi. Uneori, în ceea ce priveşte sabotajele, viitorul mogul era ajutat de actualul Călin Popescu Tăriceanu – şi el un veşnic apropiat al pesediştilor.
La un moment dat, Patriciu – devenit putred de bogat şi considerat intangibil – şi-a exprimat public viziunea politică. Pentru el, PNL nu trebuia să ajungă niciodată un partid mare, ci o formaţiune de maximum 7-8% în intenţiile de vot, dar care să fie cooptată mereu la guvernare. Un fel de UDMR doi. Un soi de partid balama. Au fost vremuri când visul lui Patriciu a devenit realitate. Existenţa ALDE face parte din acelaşi vis urât.
Finalul lamentabil de an pentru PNL, care s-a făcut din nou de râs cu ocazia noii moţiuni de cenzură împotriva guvernului Dăncilă – Dragnea, ne-a arătat că (deşi Patriciu a murit) există forţe ce împărtăşesc în continuare viziunea mogulului.
Dramatic este faptul că, încă o dată, cei care se străduiesc enorm ca mişcarea liberală să nu capete momentum în România sunt liberalii. Mă rog, o parte importantă dintre ei. Prea mulţi penelişti corupţi, incompetenţi şi antipatizaţi de electorat preferă să-şi păstreze şi chiar să-şi consolideze, cu orice risc, poziţiile de decizie în dauna intereselor partidului. Despre interesele naţionale ce să mai vorbesc? Câte autostrăzi au realizat liberalii? În 2008, când găseai bani pe stradă de mulţi ce erau, ei dădeau pomeni electorale!
Aşa se face că anul 2019 – an electoral – prinde România cu cea mai slabă opoziţie parlamentară din ultimii 30 de ani. Veţi argumenta că, numeric, la începutul anilor 1990, PNŢCD, PNL şi PSDR (partidul istoric, avându-l în frunte pe Sergiu Cunescu), stăteau împreună mai prost decât stau acum laolaltă PNL, USR, PMP şi (eventual) Pro România. Doar pe jumătatate corect. În urmă cu 30 de ani, opoziţia era condusă de personalităţi uriaşe ce luptaseră toată viaţa împotriva comuniştilor. Coposu? Diaconescu? Raţiu? Ticu Dumitrescu? Vă mai spun ceva aceste nume simbol? Dacă da, atunci înţelegeţi ideea. Cum i-am putea compara cu Ludovic Orban sau cu Raluca Turcan? (Iar comparaţia este neavenită nu din pricina faptului că primii erau ţărănişti, iar ceilalţi sunt liberali!)
Ce e de făcut?
Răspunsul se impune de la sine. PNL este obligat să renunţe cât mai rapid la personajele detestabile care i-au infestat rândurile. Faptul că liberalii sunt cei care l-au inventat pe ministrul Tudorel, l-au recuperat de la groapa de gunoi pe pseudoţărănistul Victor Ciorbea, au acceptat fără mustrări de conştiinţă apariţia monstrului numit USL şi au născut caricatura ALDE (din împreunarea nepotrivită cu PSD), demonstrează cât de bolnavă pentru România este gândirea politică a acestui partid. De 30 de ani, liberalii îi ajută pe pesedişti. Morţii ştiu de ce.
