Vodafone câştigă un contract de furnizare tablete la ISJ

luni, 04 ianuarie 2021, 02:50
2 MIN
 Vodafone câştigă un contract de furnizare tablete la ISJ

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a atribuit un contract de achiziţionare a 3.707 tablete către Vodafone, contract în valoare de 2.301.787 de lei. 

Prin achiziţia realizată, „se va asigura accesul elevilor la procesul de învăţare în mediul on-line, prin dotarea acestora cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informaţiei de tipul tabletelor şcolare astfel încât orele de pregătire din timpul activităţilor didactice să se poată desfăşura on-line, pentru a evita contactul direct al elevilor cu profesorii şi cu ceilalţi elevi, precum şi pentru a preveni riscul de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2”. Totodată, contractul presupune ca cele 3.707 dispozitive să aibă acces la internet la nivelul zonei în care vor fi utilizate, pe lângă dispozitivele propriu-zise fiind incluse şi cheltuielile cu abonamentul lunar la internet la nivelul zonei de utilizare pentru o perioadă de minimum 24 de luni.

Conform informaţiilor furnizate pe site-ul destinat achiziţiilor publice, contractul a fost atribuit în cadrul unei licitaţii deschise, fiind luat în considerare cel mai mic preţ. Contractul de atribuire a fost transmis către SEAP, site-ul destinat achiziţiilor publice, în penultima zi a anului trecut, pe 30 decembrie. Anunţul de participare a fost transmis pe 21 noiembrie 2020. În cadrul anunţului nu se specifică data până la care vor trebui livrate tabletele către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

Luna trecută, începând cu data de 7 decembrie, ISJ Iaşi a început distribuirea a 4.320 de tablete către 71 de şcoli, acele dispozitive fiind alocate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin programul naţional „Şcoala de acasă“. Programul respectiv este finanţat în baza Hotărârii de Guvern nr. 370  din 7 mai 2020, prin care judeţul Iaşi va primi 14.583 de tablete, de care vor beneficia 174 de şcoli gimnaziale şi licee. Proiectul prin care au fost achiziţionate cele 3.707 tablete aparţine ISJ Iaşi. 

Comentarii