Vremea păcatelor, era păcătoşilor

Oare? Ne facem că nu vedem că în materie de penibil, diletantism şi prostie, neamul acesta are resurse nelimitate? Butonăm telecomanda de pe Antena 3 sau Realitatea ca să ne delectăm cu snooker-ul sau curling-ul de pe Eurosport, mânaţi de drogul care ne arată că sunt pe lumea asta domenii unde nu putem fi umiliţi fiindcă, pur şi simplu, nu existăm: Karagandî din Kazahstan, Laci din Albania şi Trnava din Slovacia ne scot la prima strigare din Conference Club, competiţia calicilor Europei. Apoi a venit rândul minunii lui Dan Petrescu cocoţată pe dealul Gruia, aflată acum la înălţimea olimpiană de opt puncte de la care priveşte plebea autohtonă. A început cu un succes norocos cu Borac Banja Luka, apoi cu unul just, dar chinuit cu reprezentanta Gibraltarului cu nume de societate de vânzări engros (Lincoln Imp), a retrogradat din Champions League în Europa League (Young Boys) şi apoi din Europa League în Cupa Calicilor Europei (Crveno Zvezda) pentru ca acolo, unde trebuia să „fluiere” să presteze pe ultimul loc în grupă după Alkmaar, Jablonec şi Randers, echipe oneste, dar şi modeste.

Mai adăugăm aici şi mult comentata naţională care s-a împiedicat din nou de Islanda, pentru a face loc Macedoniei de Nord la un baraj complicat şi lipsit de şanse pentru Cupa Mondială. Măcar ştim că, totuşi, misiunea naţionalei era de domeniul imposibilului. Că echipa lui Mirel Rădoi a început să arate ceva care seamănă la fotbal în ultimele partide, în special cu Germania la Hamburg. În rest? Nu îndrăznim să mai vorbim de (electro)şocurile suferite de ai noştri tineri din naţionalele „under”, că ne facem sânge rău şi, vorba străvechiului cântec, de ce ne-am face?

Doar pentru a dovedi ceea ce este limpede pentru toată lumea şi de multă vreme: că fotbalul românesc miroase urât de la rădăcină. În zadar l-au schimbat Neluţu şi Copilu de la Cluj pe Şumudică, fiindcă echipa este la fel de neputincioasă şi pe vremea lui Dan Petrescu cel care, doar acum doi ani era la un pas să elimine Sevilla cu acelaşi antrenor şi aceiaşi jucători trecuţi de prima tinereţe.

Zadarnic îl ocărâm părinteşte pe Rădoi. Omul face cât poate, la nivelul propriilor valori & experienţe şi la valoarea contractului făcut pe genunchi de FRF. Avem echipele, antrenorii şi jucătorii livraţi de un sistem învechit, atât de organizare, cât şi de promovare a valorilor. Sportivii care au reuşit să răzbească în fotbalul mare se numără pe degete (Cicâldău, Moruţan, Ianis), dar arată că până şi îndoielnicul talent românesc se poate impune dacă e dublat de seriozitate. Cei care ajung în fotbalul vestic şi lustruiesc băncile de rezerve arată, de fapt, că sunt false talente, nişte ciurucuri care ajung, în cel mai fericit caz, să pupe mâinile şeicilor din Orient pentru niscai ţechini („O, pasă, cât de darnic eşti”).

Zadarnic îl blestemăm pe Răzvan Burleanu şi ne alăturăm aripii conservatoare din fotbalul românesc, Dragomir – Prunea. Degeaba chemăm aşa-numita Generaţie de Aur să ia frâiele în mână şi să devină şi antrenori, şi manageri, şi şefi contabili şi, dacă s-ar putea şi instalatori. Ei au fost fotbalişti excepţionali şi cu excepţia lui Gică Hagi şi oarecum a lui Dan Petrescu, departe de ceea ce ne aşteptăm de la ei. Răzvan Burleanu face şi el ce poate şi se întâmplă să mai şi reuşească (vezi Regula U21, regula academiilor). Dar asta nu înseamnă că suflul tânăr nu trebuie implementat şi pe culoarele federale, nu numai în cluburi. Nu e suficient să obligi cluburile să-şi creeze Academii de Copii şi Juniori, ci trebuie urmărite cum aplică această obligaţie, iar cei care o driblează trebuie sancţionaţi aspru. Fotbalul nostru n-are nevoie de un Dennis Man la care să ne uităm ca la un Messi, ci de o întreagă colecţie de talente din care să se aleagă valorile autentice.

Zadarnic Dan Petrescu toarnă elixirul vieţii pe ceafa lui Deac sau Culio, zadarnic Mircea Rednic îşi adună la Săftica în cantonament clienţii impresariaţi din Belgia, zadarnic Gigi Becali îşi ţine jucătorii încuiaţi cu şapte lacăte (zeci de mii de euro) şi beşteliţi ca la uşa cortului… Fotbalul nostru are nevoie de altceva; de academii puternice de talente, de centre de excelenţe zonale, de competiţii juvenile intens popularizate. Pentru ca să profite şi cluburile, şi echipa naţională şi să facă uitate acest an urât din povestea centenară a fotbalului românesc. Să sperăm că mai rău nu se poate. Oare?