RATC parcheaza tot in Divizia D

joi, 28 mai 1998, 23:00
2 MIN
 RATC parcheaza tot in Divizia D

Stadion: "Raraul", Cimpulung Moldovenesc; teren denivelat; timp excelent; spectatori: 3000
Au marcat: Albert (’45, ’52), Kandu (’72), Dusinszky (’84)
RATC: Ciutacu – Turcanu, Stafie, Cordas (’80 Brinzei), Banta (’54 Rotaru) – Paval, Mogildea (’48 Romila IV), Bozeanu, Manu – Onofrei, Botezatu (’67 Paveliuc). Antrenor: O. Burdujan
FC Budvar: Storczfalvi – Nagy, Covacs, Demeny (’81), Tifon – Gal, Albert, Kiss, Balint – Botorok (’65 Kandu), Dusinszky (’85 Craciun)
Au arbitrat: M. Dorobantu (Rm Sarat), V. Banu si St. Dabi (ambii din Ploiesti)
0-1, min 45: centrarea de pe stinga ajunge la Albert, liber la 11 metri de poarta, sut imparabil, la coltul lung.
0-2, min 52: Albert inscrie cu un lob "a la del Piero", de la 20 de metri, din unghi, portarul Ciutacu raminind simplu spectator.
0-3, min72: Cordas gafeaza, Kandu preia si suteaza puternic pe sub Ciutacu, iesit la blocaj.
0-4, min 84: Albert executa o lovitura libera de pe partea stinga si Dusinszky pune latul, de la 6 metri de poarta.
Linistea urbei bucovinene a fost bulversata de vacarmul iscat de partida de baraj pentru promovarea in Divizia C dintre echipele RATC Iasi si FC Budvar Od. Secuiesc. Peste 3000 de spectatori, majoritatea veniti din cele doua orase, au urmarit un meci dinamic, dominat cap – coada de echipa din Odorhei. Ambele echipe si-ar fi dorit sa obtina victoria si totodata promovarea, dar formatia din Iasi nu a reusit mare lucru. De partea cealalta, fotbalistii din Odorhei l-au avut in prim plan pe excelentul Albert, cel care s-a jucat cum a vrut cu adversarii, reusind, practic, sa-i invinga de unul singur pe elevii lui Ovidiu Burdujan. Fotbalistii de la RATC au avut posibilitatea sa inscrie primii, in min 35, atunci cind mingea, respinsa dintr-un carambol in careul "ungurilor", l-a gasit complet liber pe Onofrei, dar acesta s-a speriat de poarta goala si a trimis pe linga! Apoi, in primul minut de la reluare, centralul M. Dorobantu nu vede un penalty clar ca lumina zilei, la poarta lui Storczfalvi, si jocul curge spre un final previzibil, in nici un caz placut pentru ieseni. Dupa ce suporterii ieseni au cintat pe parcursul partidei "Noi sintem romani" si "Trandafir de la Moldova", la scorul de 3-0 acestia au parasit stadionul scandind la unison: "Afara Burdujan"!
Dupa un meci in care nu au gasit acceleratia, fotbalistii de RATC vor parca tot in Divizia D. (L. GURALIUC)
Alte rezultate: Unirea Botosani – Sportul Municipal Vaslui 3-2 (0-1); Cimentul Bicaz – Tricotex Panciu 2-0 (1-0); Avintul Liesti – Concas Buzau 0-2 (0-1).

Comentarii