Călugăr cu Mercedes de la Muntele Athos, dovedit infractor la Iaşi

marți, 18 septembrie 2018, 01:50
2 MIN
 Călugăr cu Mercedes de la Muntele Athos, dovedit infractor la Iaşi

Acesta a fost condamnat definitiv de judecătorii Curţii de Apel. Este acuzat că, după un accident, a furat două plăcuţe de înmatriculare şi le-a pus la dubiţa sa Mercedes. A fost prins după un apel la 112 efectuat din Bârnova.

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au condamnat, la un an şi 4 luni, un bărbat care este monah la o mănăstire de la Muntele Athos. Gheorghe Onu este originar din Suceava, însă a comis infracţiuni rutiere pe raza judeţului Iaşi.

Condamnarea sa a rămas definitivă la fi­nele săptămânii trecute, călugărul fiind obligat, tot atunci, şi să presteze muncă în folosul co­munităţii.

Potrivit motivării primei instanţe, Onu ar fi comis fapta pe 1 aprilie 2016. În acea seară, în jurul orei 22, un cetăţean din Bârnova a sunat la 112 şi a anunţat că un Mercedes Vito este condus cu plăcuţe de înmatriculare montate peste cele originale. Maşina a fost oprită în scurt timp de poliţişti, la volan fiind Onu.

Acesta s-a scuzat că nu are documente de identitate şi permis de conducere asupra sa şi a prezentat doar două dovezi emise de Ministerul Afacerilor Interne.

„Procedând la verificarea documentelor autoturismului marca Mercedes Vito, a rezultat că acesta a fost înmatriculat în Bulgaria, având numărul de înmatriculare TX-1291-AM. Fi­ind întrebat de neconcordanţele documentelor autoturismului şi numărul de înmatriculare montat, Onu Gheorghe a relatat organelor de poliţie că în acea zi a avut un accident în zona Podu Roş, municipiul Iaşi“, spun procurorii în actul de acuzare.

Tot aceştia mai menţionează, în continuare, că, dat fiind faptul că nu s-a înţeles cu partea implicată în accident cu privire la preţ, „inculpatul a încercat să se sustragă, astfel că s-a urcat la volanul maşinii sale şi s-a deplasat în comuna Bârnova“, se arată în motivarea judecătorilor.

Cât despre plăcuţele de înmatriculare, acestea au fost sustrase de călugăr dintr-un gard. Onu a fost condamnat pentru punerea în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat.

Comentarii