De Business

Punem punctul pe știi

Cine sunt ieşenii din topul Forbes 500 de companii din România

vineri, 11 decembrie 2020, 02:50
5 MIN
 Cine sunt ieşenii din topul Forbes 500 de companii din România

Cel mai bogat român este Daniel Dines, fondatorul companiei IT UiPath, cu o avere de 7,7 miliarde de lei, arată revista Forbes. Ieşeanul Iulian Dascălu este pe locul zece cu o avere estimată la 1,2 miliarde lei.

Iaşul se află printre oraşele în care trăiesc miliardari aflaţi pe lista Top Forbes România, care cuprinde cei mai bogaţi oameni din ţară. Cu o avere estimată la 1,2 miliarde de lei, omul de afaceri Iulian Dascălu (fondatorul companiei Iulius) se situează pe locul 10 în Top 500 miliardari ai ţării indexaţi de publicaţia Forbes din România, consultată de „Ziarul de Iaşi”, într-un clasament condus de Daniel Dines (fondatorul companiei IT UiPath), cu o avere de 7,7 miliarde de lei. Iulian Dascălu a pus bazele companiei locale Iulius în urmă cu mai bine de două decenii, devenind cel mai mare dezvoltator şi operator de centre comerciale de tip mall din România, cu o prezenţă în patru mari oraşe – Iaşi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara. De precizat că, în ediţia 2020 a Topului Forbes 500 miliardari ai ţării sunt prezentaţi pe larg doar primii 30 de oameni de afaceri (singurul din Iaşi fiind Iulian Dascălu), ulterior fiind nominalizate cele mai puternice 500 companii din România, fără să se precizeze cuantumul averii proprietarilor lor.

Cele mai bune locuri

În acest top au reuşit să intre 16 firme din Iaşi între primele 500 la nivel naţional, cele mai bune poziţii fiind ocupate de companiile lui Iulian Dascălu, respectiv Iulius Holding (locul 21) – cu venituri totale de 31,5 milioane de lei şi un profit net de 27,7 milioane de lei pe anul trecut, şi Attrius Developments (locul 51) –  cu o cifră de afaceri de 151 milioane de lei şi un profit net de 25,4 milioane lei în 2019. Acesta mai apare în Top Forbes 500 companii şi cu Iulius Mall Cluj (locul 39) şi Iulius Mall Suceava (locul 88), cu afaceri care însumează 143,2 milioane de lei şi un profit net de 32,9 milioane de lei pe anul trecut. Familia Cheşcu a pariat, printre altele, pe afaceri în domeniul comerţului. Prin intermediul companiei ieşene Flux, aceştia ocupă cu afacerile din 2019 locul 105 pe listă. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 57,3 milioane lei şi un profit net de 13,3 milioane de lei. Locul 109 este ocupat tot de o firmă aparţinând lui Iulian Dascălu: Iulius Management Center, cu o cifră de afaceri de 84,7 milioane lei în 2019 şi un profit net de 14,1 milioane lei. Familia Fiterman, cu afaceri în domeniul medical (producţie de medicamente şi grup medical privat de sănătate), completează cu Fiterman Pharma podiumul celor care deţin cele mai rentabile companii din ţară, nu doar din Iaşi, ocupând locul 110. Fiterman Pharma este cel mai mare producător român din aria medicală: medicamente, suplimente alimentare şi dermatocosmetice. Cifra de afaceri pe anul trecut a urcat până la 139,3 milioane de lei, profitul net înregistrat cifrându-se la 13,6 milioane lei. Pe locul 177 se situează familia Prisecaru, care deţine Conex Distribution. Compania se află în rândul celor mai importanţi dezvoltatori şi distribuitori de produse pentru autoturisme româneşti din import, anul fiscal trecut fiind încheiat cu o cifră de afaceri de 320,5 milioane lei şi un profit net de 14 milioane lei. Pe locul 207 se află Eusebiu Mihail Siminiceanu, cu Terra Property, care a făcut bani frumoşi anul trecut din cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare. Afacerile companiei au însumat 80,9 milioane de lei în 2019, iar profitul net a fost de 21,8 milioane de lei.

Legături strânse

Pe locul 227 se poziţionează Gheorghe Avram, care administrează firma Das, cu activitate în lucrări de instalaţii sanitare. Cifra de afaceri a companiei a fost de 186,7 milioane lei anul trecut, iar profitul net de 22,3 milioane lei. Pe locul 248 se află Constantin Deleanu, proprietarul Cotnari, companie românească producătoare de vinuri. Cifra de afaceri pe anul 2019 a firmei a fost de 144,1 milioane lei, iar profitul net de 4,4 milioane lei. Este urmat de Cristinel Prelipcean (locul 249), cu afaceri în domeniul jocurilor de noroc prin firma Royal Amex. A înregistrat o cifră de afaceri pe 2019 de 34,7 milioane lei şi un profit net de 8,9 milioane lei. Pe locul 278 se află familia Mihalache, care administrează compania Fermador (producţie a cărnii de pui). Firma a înregistrat o cifră de afaceri anul trecut de 148,7 milioane lei şi un profit net de 17,2 milioane lei. Locul 344 este ocupat de familia Apostol, cu Industrializarea Cărnii (Kosarom). Compania a înregistrat o cifră de afaceri în 2019 de 165,1 milioane lei şi un profit net de 6 milioane lei. Pe locul 377 se poziţionează Gruia Stoica, cu Electroputere VFU Paşcani. Fabrica de vagoane a înregistrat o cifră de afaceri de 86,9 milioane lei şi un profit de 6,8 milioane lei. Pe locul 432 se află Marius Şandru, cu Eurotex Company (confecţii textile). Firma a înregistrat o cifră de afaceri de 108,8 milioane lei anul trecut şi un profit net de 4,5 milioane lei. Build Corp Development aparţine lui Cătălin Croitoru, principalul colaborator al proiectelor lui Iulian Dascălu, care a făcut afaceri de 342,4 milioane lei anul trecut şi un profit net de 15,1 milioane lei (locul 435). Proinvest Group, aparţinând familiei Sandu, se află pe locul 495 în clasamentul Forbes 500 companii din România, fiind un important furnizor de soluţii din oţel din România. A înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 145,1 milioane lei şi un profit net de 7,5 milioane lei.

Milionari uitaţi de Forbes?

Totuşi, topul nu include şi alte companii foarte mari din judeţul nostru, deşi proprietarii lor fac afaceri de zeci de milioane de lei şi gestionează fie fabrici, ansambluri de birouri sau blocuri. Îi putem aminti, între alţii, pe omul de afaceri Bogdan Piţigoi, proprietarul Tester Grup (cu afaceri în sectorul auto, imobiliar şi logistic), pe Cristian Stanciu, care deţine Fundaţia Ecologică Green (FEG) Iaşi, fiind cunoscut în oraş pentru numeroasele proprietăţi imobiliare (printre care şi Hotel Astoria), pe Irina Schrotter, care deţine în judeţul Iaşi două fabrici de unde livrează produse textile pentru branduri premium şi de lux din UE (fiind cunoscută, totodată, şi pentru brandul de modă cu acelaşi nume), dar şi pe Cristian Delcea, cu afaceri pe piaţa imobiliară, proprietar de parcuri logistice şi al complexului comercial eGros (Iaşi şi Suceava) sau Doina Cepalis, fosta proprietară a grupului Te-Rox Prod Paşcani. 

Comentarii