133 de noi cazuri raportate în weekend de Institutul Naţional de Sănătate Publică pentru judeţul Iaşi, la care se adaugă alte 75 de persoane care au fost reconfirmate cu infecţia cu SARS COV 2 la retestare. Iaşul continuă trendul de săptămâna care s-a încheiat, fiind primul judeţ după municipiul Bucureşti ca număr de noi cazuri. Medicii trag un semnal de alarmă şi transmit ieşenilor că trebuie să respecte în continuare regulile sanitare de protecţie. Infecţioniştii avertizează că boala nu numai că poate fi fatală, ci că poate lăsa sechele care pot fi recuperate sau poate nu în timp.
Cu 73 de cazuri noi sâmbătă şi alte 60 de noi pacienţi duminică, spitalele COVID şi suport COVID din Iaşi abia mai respiră. Nu mai sunt locuri la nicio secţie sau compartiment de Terapie Intensivă, pentru că în momentul în care un pat este eliberat se ocupă imediat cu un pacient ajuns în stare critică. În ceea ce priveşte numărul de locuri la saloanele de confirmaţi, acesta nu depăşeşte cifra de 10-15 la nivelul reţelei de şapte unităţi medicale. Bătălia cea mai mare se dă pe paturile care au contact la reţeaua de oxigen. „Sunt foarte mulţi pacienţi care necesită administrare de oxigen, şi asta pentru că noi tratăm din ce în ce mai multe cazuri severe. Oricum, apelăm şi la butelii, pentru a ajuta“, a declarat prof.dr.Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi.
Sechelele: concluzii
După jumătate de an de pandemie, în ceea ce priveşte starea de sănătate a celor externaţi se pot trage nişte concluzii care nu sunt pentru toţi cele mai îmbucurătoare. „Am avut astfel de cazuri, şi mă refer la cele cu sechele, predominand sunt cei cu sechele respiratorii, cu o mare jenă la respiraţie. Pacienţii în genere ţin legătura cu medicul infecţionist, dar şi prin intermediul psihologului. Aceşti pacienţi fac exerciţii de respiraţie pentru recuperare. În acelaşi timp, am observat sechele neurologice la unii pacienţi externaţi ca fiind negativi. Este vorba în special de dureri musculare şi articulare severe, în special la mers, şi asta la persoane care aveau deja alte comorbidităţi. În plus, există şi sechele digestive, în sensul că pacientul, chiar dacă este negativ, poate prezenta un disconfort, nu are poftă de mâncare etc. Pe aceşti pacienţi i-am orientat spre zonele de recuperare. Asta arată că este o boală care poate lăsa, şi cu siguranţă lasă, urme. Este drept, am externat şi pacienţi fără nicio urmă, cum este un pacient cu vârsta de 20 de ani care nu a prezentat simptome şi nici sechele post-boală. Dar, mulţi prezintă sechele“, a mai adăugat Carmen Dorobăţ.
În același timp, noile simptome par legate şi de sechele. „Chiar dacă în literatura de specialitate se specifică că durerile digestive sunt expres la copii, noi am constatat că apar şi la adulţi. În plus, tot la adulţi, apropo de sechele, am avut pacienţi care înainte de externare au prezentat manifestări neurologice, cum ar fi dureri atroce de cap sau vertij, dureri care au rămas şi după negative“, a mai adăugat Carmen Dorobăţ.
Se poate dona plasmă
Referitor la numărul crescut de cazuri severe din Compartimentul de Terapie Inensivă, Carmen Dorobăţ a dat asigurări că există toată medicaţia prevăzută prin protocolul Ministerului Sănătăţii, inclusiv plasmă hiperimună. Sâmbăta trecută, potrivit ordinului MS, CRTS Iaşi a fost deschis pentru donatorii de sânge dar şi pentru cei de plasmă hiperimună, adică acei care au trecut prin boală şi prezintă anticorpi. Decizia MS a fost luată nu numai în contextual unei absenţe aproape totale de donatori de plasmă convalescent ci şi al crizei de sânge care amână operaţiile chirurgicale non-covid din spitale. Potrivit reprezentaţilor CRTS Iaşi, până ieri, la prânz, pentru pasmă convalescent s-a prezentat un singur donator declarat neeligibil şi alţi 18 donatori pentru sânge.
Publicitate și alte recomandări video