„În niciun caz nu se poate cineva îmbolnăvi dacă se atinge de sfintele moaşte”

Disputa continuă: Mitropolia respectă deciziile legate de pelerinaj, dar critică autorităţile

joi, 08 octombrie 2020, 01:50
3 MIN
 Disputa continuă: Mitropolia respectă deciziile legate de pelerinaj, dar critică autorităţile

Purtătorul de cuvând al Mitropoliei a mai argumentat că decizia autorităţilor aduce atingere „unui adevăr fundamental de credinţă” n „Sfintele moaşte sunt, în credinţa ortodoxă, izvor de vindecare şi de binefacere, nu sursă de îmbolnăvire”, spune acesta n

 

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva începe oficial de astăzi, ceea ce înseamnă că ieri a fost ultima zi în care credincioşii care nu au adresa de reşedinţa sau domiciliul în municipiul Iaşi s-au putut închina la racla Sfintei, amplasată în catedrala mitropolitană. Numărul de credincioşi a rămas în continuare ridicat, mai ales că o parte dintre persoanele care ajunseseră astăzi la Iaşi au venit în grupuri organizate, special pentru pelerinaj, dar dorind să evite aglomeraţia din weekend sau din apropierea datei hramului – 14 octombrie. În cursul zilei de ieri era programată şi tradiţionala împodobire a baldachinului cu flori, care în ultimii peste 15 ani a fost realizată benevol de familia Buştei, din Bucureşti.

Însă pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, spune că nu este speranţa de tot pierdută în acest sens – dacă vor fi îndeajuns de mulţi oameni în aceste zile care să vină, respectând normele sanitare aflate în vigoare, să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, atunci acestea vor fi scoase din catedrală şi vor fi amplasate pe baldachinul deja construit în curtea Ansamblului Mitropolitan. „Astăzi (ieri, n.r.) ar fi trebuit împodobit baldachinul cu flori, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, nu ştim până când va fi, nu ştim când vom scoate racla. Într-adevăr, conform deciziei autorităţilor, începând cu ora 12 se intră în perioada 8 – 15 octombrie care este anunţată ca fiind una cu restricţii pentru cei care vin din afara Iaşului”, a declarat pr. Constantin Sturzu.

Acesta a mai argumentat că decizia autorităţilor aduce atingere „unui adevăr fundamental de credinţă”, fiindcă sfintele moaşte sunt, în credinţa ortodoxă, izvor de vindecare şi de binefacere, nu sursă de îmbolnăvire. „În niciun caz nu se poate cineva îmbolnăvi sau să păţească ceva rău dacă se atinge de sfintele moaşte. Este un adevăr de credinţă fundamental, nu este o chestiune auxiliară în credinţa noastră. Dumnezeu lucrează prin sfintele moaşte, el este izvorul sfinţeniei, nu poate omul să păţească nimic. Dacă şi Dumnezeu este cel care mai face rău, atunci înseamnă că ne-am pierdut cu toţii credinţa”, a declarat pr. Constantin Sturzu.

După cum a relatat „Ziarul de Iaşi” în articolul din ediţia trecută, pr. Sturzu confirmă că autorităţile nu s-au consultat cu reprezentanţii bisericii, nu a existat o dezbatere prealabilă pe subiect – ba chiar la Iaşi lucrau împreună pentru a stabili normele sanitare pentru ca pelerinajul să se poată desfăşura. „A venit aşa, ca o poruncă – vom vedea în ce măsură şi cum vom gestiona această situaţie. Toate celelalte măsuri le respectăm cu stricteţe, chiar noi am cerut opinii de la specialişti ca să vedem ce putem face ca pelerinii să fie în siguranţă la Iaşi. Dar când vorbim despre un act de credinţă şi sfinţenie, atunci este o ingerinţă a autorităţilor într-o zonă în care nu au competenţe”, a punctat pr. Constantin Sturzu. 

 

 

Comentarii